3 zile in Italia: Florenta, Pisa, Bologna – itinerar, locuri de vizitat

Italia este o destinatie superba de vacanta, orice locatie ai alege. Italia are farmecul si magia sa, are parte de peisaje minunate, orase romantice cu arhitecturi deosebite, monumente renumite si o bucatarie exceptionala!

Cu siguranta Italia merita mai mult de 3 zile pentru a fi descoperita in totalitate, dar pentru o scurta escapada de week-end, Italia este mereu o alegere perfecta.

Am profitat si noi intr-un week-end si am fugit spre Italia, pentru o vizita scurta in orasele din regiunea Toscanei. Te invit sa citesti acest articol pentru a afla cum ne-am organizat noi mini-vacanta de 3 zile din Italia.

Cum am ajuns in Florenta

Florenta este situata in centrul Italiei, si este o destinatie destul de accesibila din Romania, chiar daca in prezent nu exista niciun un avion direct.

Noi am zburat din Cluj-Napoca pe aeroportul din Bologna, iar de acolo ne-am deplasat cu trenul spre capitala Toscanei, Florenta.

Spre Bologna sunt zboruri directe Wizz Air din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Craiova sau Suceava sau zborul Ryanair din Bucuresti. Din Bucuresti mai este si varianta de zbor in Pisa, cu Wizz Air sau Ryanair.

Florenta
Florenta

Cum am circulat in Italia

Italia are un sistem de transport foarte bine pus la punct, astfel ca in scurta noastra iesire de 3 zile ne-am descurcat foarte bine deplasandu-ne doar cu trenul.

  • Intre Bologna si Florenta am platit 12 euro pe un bilet de tren InterCity (durata de o ora si jumatate).
  • Intre Florenta si Pisa am platit 9 euro pe un bilet de tren Regio, cu durata de o ora.
  • De la Florenta la Bologna am ales sa ne intoarcem cu un tren de mare viteza, care a parcurs distanta de 100 km in 38 de minute, la viteza maxima de 250 km/ora. Biletul a costat 25 euro / persoana.

De la aeroportul din Bologna pana in centrul orasului Bologna am circulat cu Marconi Express, tramvaiul express care face legatura dintre aeroport si gara in doar 7 minute. Un bilet dus-intors a costat 20 euro.

In orasele vizitate nu a fost nevoie sa apelam la taxi-uri sau mijloace de transport in comun. Atat Florenta, cat si centrul Bolognei sau Pisa se pot vizita la pas.

Ce sa faci 3 zile in Italia?

Ziua 1 - Bologna

Am aterizat vineri dimineata in Bologna, dupa care am luat trenul Marconi Express pentru a ajunge in gara centrala din oras. Ne-am lasat bagajele la un luggage store (Stow Your Bags) si apoi am pornit in explorarea frumosului oras italian. De la gara pana in zona centrala am facut aproximativ 15 minute pe jos.

Bologna
Bologna

Daca vrei sa afli mai multe despre ce poti vizita in Bologna intr-o zi, iti recomand sa citesti acest articol: Bologna, Italia – Ce Poti Vizita O Zi In Bologna?.

Cele 2 Turnuri – Asinelli si Garisenda

Am inceput plimbarea cu cele doua turnuri Asinelli si Garisenda. In Bologna sunt celebre turnurile care rasareau peste acoperisurile caselor. Daca in Evul Mediu erau aproximativ 180 de astfel de turnuri, astazi au mai ramas doar cateva, iar cele mai importante sunt acestea doua. Turnurile erau construite in trecut de familiile instarite din oras, ca semn al bogatiei. Asinelli este cel mai inalt si se poate vizita, doar ca trebuie achizitionate bilete online din timp: https://www.duetorribologna.com/.

Turnul Asinelli
Turnul Asinelli

Piata Maggiore

Inima orasului este reprezentata de Piata Maggiore, inconjurata de cladirile remarcabile cum ar fi Fantana lui Neptun, Bazilica San Petronio sau Palazzo d’Accursio.

Piazza Maggiore
Piazza Maggiore

Fontana del Nettuno

Fontana del Nettuno, sau Fantana lui Neptun, este o superba fantana din bronz din secolul al XVI-lea ce il intruchipeaza pe zeul marii al carei nume il poarta.

Fontana del Nettuno
Fontana del Nettuno

Basilica di San Petronio

Bazilica San Petronio este cladirea dominanta a pietei Maggiore, si este una dintre cele mai mari biserici din Europa, dedicata Sf. Petroniu, patronul orasului, inceputa in secolul al XIV-lea.

Bologna
Basilica di San Petronio

Palatul Municipal (Palazzo d’Accursio)

Palazzo d’Accursio gazduieste astazi administratia locala, colectii de arta (Municipal Art Collection) si biblioteca orasului. Sunt cateva sali ce pot fi vizitate pe gratis, printre care Sala Farnese sau Sala d’Ercole.

Bologna
Palazzo d’Accursio

Clock Tower (Torre dell’Orologio)

In Palazzo d’Accursio am putut urca in turnul cu ceas, de unde am avut parte de o panorama minunata asupra centrului Bolognei si a celor doua turnuri impunatoare. Un bilet costa 8 euro, cu acces si la colectia de arta municipala.

Via d’Azeglio

In apropierea Pietei Maggiore am gasit cea mai vesela si autentica strada din Bologna, strada unde am simtit cu adevarat spiritul italian si atmosfera turistica.

Porticoes – aleile acoperite

Bologna este renumita pentru aleile sale acoperite, numite Porticoes. Aceste alei dateaza din secolul al XII-lea, si au fost concepute pentru a extinde casele, dar fara a intra pe spatiul stradal. Astazi exista in Bologna aproape 40 de kilometri de alei acoperite, ce pot fi admirate in intreg orasul.

La Picola Venezia

In Bologna exista o retea de canale subterane construite inca din Evul Mediu. Astazi mai sunt cateva locatii in centrul orasului unde pot fi observate o parte dintre canalele neacoperite, iar cel mai faimos loc este Mica Fereastra din Via Piella. Este una dintre cele mai ascunse locatii din Bologna, dar pe de alta parte, si printre cele mai instagramabile.

 Pe inserate ne-am intors la gara si am plecat cu trenul spre Florenta, unde a doua zi ne astepta un superb oras pe care sa il descoperim si sa il admiram.

Ziua 2 - Florenta

Florenta este o destinatie care cu siguranta merita mai mult de o zi pentru a fi explorat in totalitate, dar o zi este indeajuns pentru a simti spiritul orasului si pentru a vedea cele mai renumite obiective.

Am inceput ziua cu cel mai simbolic loc din Florenta, Domul, iar apoi am continuat cu vizitarea centrului istoric, cu pietele sale frumoase, stradutele elegante si multimea de magazine, restaurante sau gelaterii. Am trecut pe partea cealalta a raului Arno, traversand cel mai vechi pod de piatra din Europa si am urcat in Piata Michelangelo, de unde am avut o priveliste superba asupra intregului oras. Ne-am intors apoi in zona domului, pentru a admira aceasta cladire grandioasa si pe timpul serii.

Pe parcursul zilei, ne-am delectat cu bunatati specifice Florentei, cum ar fi faimoasele sandwich-uri de la All’Antico Vinaio sau inghetate de la gelateriile traditionale.

Florenta
Florenta - Vedere din Piata Michelangelo

Domul din Florenta

Catedrala Santa Maria del Fiore

Domul Santa Maria del Fiore din Florenta (Basilica di Santa Maria del Fiore) este cu siguranta emblema Florentei. O cladire impunatoare, superba, remarcabila, este a doua biserica din Italia ca marime, dupa Bazilica Sfântului Petru din Roma.

Florenta

Constructia catedralei a inceput in secolul al XIII-lea si a fost finalizata in anul 1436, dupa construirea cupolei lui Brunnelleschi, cea mai mare cupola din caramida din lume, cu un diametru de 45 metri. Catedrala are o fatada impresionanta, realizata din marmura verde, alba si roz, decorata cu sculpturi si basoreliefuri.

Florenta

Complexul cuprinde alte doua cladiri impresionante: Campanile di Giotto (clopotnita) si Baptisteriul Sf.Ioan Botezătorul.

Domul poate fi vizitat, dar este nevoie sa iti achizitionezi biletul online din timp, pentru ca acestea se epuizeaza repede: https://duomo.firenze.it/en/home. Un bilet de intrare costa 30 euro/adulti, 12 euro/copii 7-14 ani si gratis pentru copiii sub 6 ani. In acest bilet este inclusa si intrarea la campanila si baptisteriu.

Campanile di Giotto

Campanile di Giotto este clopotnita domului din Florenta. Este o cladire inalta de 84 metri (414 trepte), cu aceeasi arhitectura remarcabila ca cea a catedralei.

Florenta

Campanile di Giotto se poate vizita, iar biletul de intrare poate fi achizitionat de aici: https://duomo.firenze.it/en/home. Puteti alege pachetul de 30 euro cu intrarea la dom, sau cel de 20 euro/adult, (cu intrarea inclusa la baptisteriu).

Am urcat si noi in clopotnita, si panorama de sus a fost spectaculoasa, in special asupra domului, pe care l-am putut privi acum din o cu totul alta perspectiva.

Florenta

Baptisteriul Sf.Ioan Botezătorul (Baptistery of St. John)

Baptisteriul Sf.Ioan Botezătorul este situat vizavi de Catedrala Santa Maria del Fiore si este una dintre cele mai vechi cladiri din oras. Si acesta poate fi vizitat, singur sau in combinatie cu celelalte 2 cladiri, iar biletele le puteti achizitiona de pe site-ul oficial: https://duomo.firenze.it/en/home.

Florenta

Centrul vechi

Centrul vechi al Florentei este absolut incantator. Cu stradute intortocheate, piete cochete, cladiri armonioase, Florenta ne-a lasat impresia unui oras elegant si foarte romantic.

Piazza della Republica

Piazza della Repubblica este una dintre cele mai cunoscute piete din Florenta, construita pe locul unui vechi forum roman.

Florenta
Piazza della Republica

Fontana del Porcellino

Fontana del Porcellino este un simbol al Florentei, este o fantana cu forma unui porc, realizata din bronz, in apropierea Pietei della Repubblica. A devenit o atractie turistica in special datorita legendelor sale, se spune ca daca atingi nasul porcului vei ajunge din nou in Florenta.

Florenta
Fontana del Porcellino

Piazza della Signoria

Piazza della Signoria este o alta piata impresionanta din Florenta, iar printre cele mai importante atractii din aceasta piata se numara:

  • Palazzo Vecchio – un palat medieval din secolul al XIII-lea, astazi fiind primaria orasului
Florenta
Palazzo Vecchio
  • Fontana di Nettuno – fantana care prezinta statuia lui Neptun
Florenta
Fontana di Nettuno
  • Statuia lui David – replica a faimoasei statui realizate de Michelangelo. Statuia originala se gaseste tot in Florenta, in Academia Gallery
Florenta
Statuia lui David - replica din Piazza della Signoria
  • Loggia dei Lanzi – este o cladire din secolul al XIV-lea, cu arcade largi, o galerie in aer liber de sculpturi renascentine
Florenta

Ponte Vecchio

Dupa ce am vizitat centrul vechi, am decis sa trecem pe partea cealalta a raului Arno, traversand Ponte Vecchio, un alt simbol al Florentei.

Este considerat cel mai vechi pod de piatra din Europa, din secolul al XIV-lea, fiind un pod medieval, acoperit cu arcade. In secolul al XVI-lea, ducesa de Medici a construit un pasaj secret deasupra podului, Vasari Corridor, care conecteaza Palazzo Vecchio de Palatul Pitti, pentru a putea merge in siguranta de pe o parte pe cealalta a raului.

Astazi podul este plin de magazine de bijuterii si buticuri de genti si accesorii de piele. 

Florenta
Ponte Vecchio seara

Giardino delle Rose

De la pod am pornit spre Piata Michelangelo, iar pe drum, in apropierea pietei Michelangelo am dat de Giardino delle Rose, o frumoasa gradina cu flori, o oaza de liniste in centrul orasului. Gradina este deschisa in fiecare zi, iar intrarea este libera.

Piazzale Michelangelo

Din gradina cu trandafiri am ajuns apoi in Piata Michelangelo, de unde am avut parte de o vedere panoramica superba asupra Florentei. In prim plan iese Domul din Florenta in toata splendoarea sa.

Florenta
Domul din Florenta vazut din Piata Michelangelo

Si in aceasta piata se gaseste o replica a statuii lui David, realizata de Michelangelo.

Daca vrei sa citesti mai multe despre ce poti face in Florenta, iti recomand si acest articol: Ce Sa Faci In Florenta, Orasul Romantic Al Italiei.

Ziua 3 - Pisa

A treia zi am dorit sa vedem una dintre cele mai emblematice turnuri ale lumii, si anume Turnul Inclinat din Pisa.

Pisa

Pisa se afla la o distanta destul de mica de Florenta, cu trenul ne-am deplasat in aproximativ o ora, o destinatie perfecta pentru o excursie de o zi din Florenta.

Daca vrei sa afli mai multe detalii despre Pisa, despre atractiile turistice din Pisa si ce poti vizita aici intr-o singura zi, iti recomand sa citesti si acest articol: O Zi La Turnul Din Pisa – Ce e de vizitat, costuri, bilete.

Am ajuns dimineata in Pisa, la timp pentru a intra sa vizitam Turnul la ora la care aveam programat biletul.

Turnul din Pisa

Turnul din Pisa este cel mai cunoscut turn inclinat din lume si unul dintre cele mai renumite monumente arhitecturale.

Turnul face parte din complexul religios din Piata Domului si functioneaza ca un turn-clopotnita.

Pisa

Astazi, turnul are un unghi de inclinare de aproximativ 5 grade, si o inaltime de 58 metri (273 trepte). In urma unor lucrari recente de consolidare, la momentul actual turnul este considerat stabil si sigur pentru cel putin inca 2-300 de ani.

Am urcat si noi in turn, iar senzatia este unica. Simti acel unghi de inclinatie inca de cand pasesti in turn, iar apoi sus, la ultimul etaj, sentimentul straniu este si mai puternic.

Vedere din Turnul din Pisa
Vedere din Turnul din Pisa

Biletele de intrare sunt la ora fixa, sa fii prezent la intrarea in turn cu cateva minute mai devreme. Daca ai ghiozdan, trebuie sa il lasi inainte intr-un spatiu special de depozitare, in cladirea de vizavi.

Daca vrei sa vizitezi turnul, iti recomand sa iti cumperi biletul de intrare in avans, online. Biletele sunt limitate si foarte cautate. https://www.opapisa.it/en/tickets/prices/.

Copiilor sub 8 ani nu le este permis sa urce in turn, iar tinerii sub 18 ani trebuie sa fie insotiti de un adult.

Catedrala din Pisa

Dupa turn, am vizitat apoi interiorul Catedralei, o cladire impresionanta atat la interior, cat si la exterior.

Cu biletul de intrare de la turn am avut acces in catedrala la orice ora.

E bine sa stii ca accesul in catedrala e gratuit, dar daca nu ai deja un bilet la un alt monument din complex, trebuie sa iti achizitionezi tu un bilet online (gratis) pentru Catedrala, cu ziua si ora vizitei fixa.

Piazza del Duomo - Piazza del Miracoli

Piata din jurul turnului si a catedralei este un loc cu totul special, cu o incarcatura foarte pozitiva. Ne-am simtit cel mai bine aici cand am putut lua loc pe iarba verde din parc, ne-am racorit cu o inghetata, am urmarit multimea de turisti care se pozau cu turnul in ipostaze care mai de care mai ciudate si am admirat toate aceste minunatii pe care Pisa le ofera.

Pisa

Dupa orele pranzului, ne-am indreptat incet spre Florenta. Seara am pastrat-o pentru un program de voie, ne-am plimbat lejer prin centrul orasului si ne-am bucurat de unul dintre cele mai romantice orase.

Unde ne-am cazat in Italia?

In aceasta scurta vacanta am ales Florenta ca si punct central, si am dorit o cazare cat mai aproape de gara. Aceasta a fost cazarea noastra pentru cele 3 nopti: Relais Tiffany.

Ce am mancat in Italia?

Bucataria italiana este o arta, este cu siguranta una dintre cele mai apreciate gastronomii din lume. Paste, pizza, risotto, preparate din carne, fructe de mare, deserturi… orice am fi ales din aceasta lista nu am fi dat gres.

  • In Florenta am ramas impresionati de All’Antico Vinaio. Poate nu neaparat de preparatele servite (se axeaza in principal pe vanzarea de sandwich-uri), cat pe popularitatea si viralizarea pe care aceasta locatie o are in social media. Dar lasand aceasta faima la o parte, sandwich-urile chiar au fost gustoase si accesibile la pret (7-10 euro un sandwich mare).
Pisa
  • Tot in Bologna am baut una dintre cele mai bune cafele de pana acum, la cafeneaua Terzi.
Bologna

Sfaturi de calatorie pentru Florenta

  • Incearca sa eviti sa vizitezi Florenta in lunile de vara iulie si august – o data ca este destul de cald, dar este si foarte aglomerat, iar preturile sunt mult mai ridicate la cazare.
  • Cumpara bilete la obiectivele turistice din timp, cu cel putin o saptamana inainte. La multe obiective biletele vor fi epuizate deja cu cateva zile inainte, iar unde se mai gasesc bilete, cel mai probabil vei fi nevoit sa astepti la coada.
Florenta
Domul din Florenta pe timp de noapte
  • Cumpara bilete de tren din timp. Asa nu risti sa nu gasesti pe loc bilet, si in plus, biletele sunt mai ieftine cu cat le cumperi mai devreme.
  • Urcatul in Domul din Florenta, la Campanila di Giotto, la Turnul din Pisa si la Turnul Asinelli din Bologna sunt activitati destul de solicitante. E vorba de un numar ridicat de trepte, destul de abrupte, si intr-un spatiu ingust. Persoanelor cu mobilitate redusa sau claustrofobie nu le este recomandat sa urce in asemenea turnuri.
Florenta
Campanile di Giotto, Florenta
  • Sa te astepti la cozi imense peste tot! Chiar si cu biletele cumparate, a fost nevoie sa asteptam la coada la anumite obiective turistice. Asta ca sa nu mai zic si de cozile de la restaurantele faimoase.
Florenta
Florenta - Cozi cam peste tot

Vacanta din Italia in imagini

Florenta
Domul din Florenta
Florenta
Florenta - raul Arno
Florenta
Florenta - Fantana lui Neptun
Florenta
Florenta - Piata Republicii
Florenta
Florenta
Pisa
Turnul din Pisa
Pisa
Pisa
Pisa - sus din turn
Pisa - raul Arno
Pisa - raul Arno
Pisa
Pisa
Bologna
Bologna - vedere de la turnul cu ceas
Bologna
Bologna - Basilica di San Petronio
Fontana del Nettuno
Bologna - Fontana del Nettuno
Bologna
Bologna
Bologna
Bologna
Bologna
Bologna