Ghidul incepatorului in Thailanda – tot ce trebuie sa stii inainte sa ajungi in Thailanda

Tara zambetelor, a peisajelor exotice si a plajelor superbe, un loc ideal unde sa iti petreci vacanta si o destinatie visata de multi calatori – aceasta este Thailanda! Una dintre cele mai frumoase, vizitate si iubite tari de catre turistii din intreaga lume, pregatita sa isi intampine oaspetii cu multa bucurie si caldura!

Inainte de a ajunge in aceasta tara minunata, este bine sa te pregatesti si sa cunosti cateva informatii despre Thailanda, pentru ca vacanta ta sa fie una reusita si fara evenimente neplacute. Te invit sa descoperi in acest articol tot ce trebuie sa stii inainte de a pleca spre aceste meleaguri atat de indepartate: care sunt conditiile de intrare in tara, la ce sa te astepti aici in ceea ce priveste oamenii si cultura sau detalii despre transport, cazare si mancare – sunt cateva dintre lucrurile care ti-ar putea fi de folos sa le cunosti despre Thailanda.

Iar daca vrei sa afli cum am petrecut noi doua saptamani in Thailanda, vizitand cele mai apreciate locuri turistice, te invit sa citesti si acest articol: 14 Zile In Paradisul Thailandez – Itinerariul Perfect Pentru Prima Ta Vizita In Thailanda.

Ce trebuie sa stii despre Thailanda

1. Despre Thailanda

Thailanda, Tailanda, Regatul Thailandei sau Siam, dupa vechea denumire, este o tara din Asia de sud-est, invecinata cu Cambodgia, Laos, Malaezia si Myanmar.

Thailanda are o suprafata de 513.000 km patrati, cu o populatie de peste 66 milioane locuitori.

Capitala Thailandei este Bangkok, fiind si cel mai mare oras al tarii.

Limba oficiala este thailandeza, dar mare parte din populatie, cel putin in zona turistica, vorbeste si limba engleza.

Bangkok
Bangkok

2. De ce sa mergi in Thailanda

Thailanda este una dintre cele mai turistice tari din Asia, si nu numai. Cu plaje superbe, cu insule izolate si cu temple frumoase, Thailanda este atat de ofertanta, incat ti-ar trebui saptamani intregi sa ii descoperi toate secretele.

Si clima si temperaturile ridicate pe timpul iernii ajuta mult, Thailanda fiind aleasa in principal ca o destinatie exotica de vacanta la plaja in lunile cu temperaturi scazute in Europa. Thailanda cucereste anual vizitatorii cu locurile sale frumoase, dar mai ales cu buna sa organizare. Thailandezii stiu sa faca turism, si asta vei simti din primul moment in care ai pasit in tara.

Phuket
Phuket

3. Conditii de intrare in Thailanda

Exista un numar de 64 de tari ai caror cetateni pot calatori in Thailanda doar cu pasaportul, fara viza, fiindu-le permisa sederea in scop turistic de pana la 30 zile. Pe site-ul oficial gasiti lista cu aceste tari: Thai Visa Exemption and Bilateral Agreement.

Cetatenii romani insa au nevoie de viza si de un pasaport cu valabilitate minima de 6 luni. Pentru viza in scop turistic, exista urmatoarele optiuni:

VOA - Visa on Arrival

Daca sederea este mai scurta de 15 zile, se poate opta pentru Visa on Arrival, cu o singura intrare, ce se obtine direct din aeroport. Taxa de viza este de 2000 THB/persoana (aproximativ 52 euro), si aveti nevoie de dovada iesirii din tara (bilet de avion retur sau spre o alta tara), confirmarea cazarii pe toata perioada sederii si doua poze tip pasaport.

Exista intermediari (site-uri 3rd party), care pot obtine VOA pentru voi inainte sa ajungeti in Thailanda, in urma carora primiti asa numitele e-VOA, pentru care veti plati in plus aproximativ 500 THB. Dar atentie, nu garanteaza nimeni ca veti primi viza. In caz de refuz, nu va veti putea recupera banii.

Thailanda

e-Visa

Daca planuiti sa stati in Thailanda mai mult de 15 zile, atunci este obligatoriu sa va faceti din timp viza electronica, pentru o sedere maxima de 60 de zile.

  • Pe site trebuie sa va creati un cont, iar apoi o aplicatie de cerere de viza, prin care sa completati toate informatiile necesare:
    • Bilete de avion tur-retur
    • Confirmarea cazarii pe toata perioada sederii
    • Date personale, cum ar fi venitul salarial
  • Taxa de viza este in valoare de 2500 THB (aproximativ 65 euro) si este nerambursabil, in caz de respingere.
  • Cererea de viza trebuia facuta din timp, nu lasati pe ultima suta de metri! Oficial dureaza 21 de zile lucratoare pentru a primi raspunsul de la ambasada, dar in perioade mai aglomerate, acest termen poate fi depasit, ajungand si pana la 2 luni.
  • In cazul in care dosarul este incomplet, vi se vor solicita pe mail informatii suplimentare pentru a fi adaugate la dosar.
  • Pe langa aceasta viza cu o singura intrare, de 60 de zile, puteti alege si alte tipuri de vize, cu intrari multiple, de 3 sau 6 luni.
  • In cazul in care stati in tara mai mult decat va permite viza, veti fi nevoit, la iesirea din tara, sa platiti amenda pentru zilele in plus, sau se poate ajunge sa fiti banati in a mai intra in Thailanda pentru o anumita perioada de timp.

Sfat: In momentul in care vi se solicita pentru viza confirmarea tuturor cazarilor pe perioada sederii in Thailanda, dar inca nu aveti tot sejurul organizat pe zile, rezervati o cazare cu anulare gratuita pe Booking, pe care mai apoi sa o puteti anula.

Hong Island
Hong Island

4. Siguranta in Thailanda

Thailanda este o tara cat se poate de sigura, asa ca nu ar trebui sa iti faci griji! Desi am plecat si noi cu anumite temeri, am ramas surprinsi de cat de bine asezat este totul, si ca uneori ne simteam mai in siguranta decat in multe locuri din Europa. Thailandezii sunt oameni corecti si respectuosi, asa ca poti merge cu incredere.

Totusi, ca si in alte locatii foarte populate cu turisti, iti recomand sa fii precaut si sa ai grija la hotii de buzunare. Si incearca sa nu te aventurezi noaptea in locuri mai putin circulate, sfat valabil oriunde in lume!

Kata Beach
Kata Beach, Phuket

5. Oamenii si cultura in Thailanda

Ajuns aici, trebuie sa stii ca intalnesti o alta cultura, Thailanda este o tara cu regulile si etichetele sale, iar tu, ca musafir in casa lor, este indicat sa le respecti. De exemplu:

    • Este de bun simt sa te descalti inainte de a intra in casa cuiva. De astfel, vei observa o multime de locuri unde vei fi rugat sa iti dai pantofii jos, inainte de a intra in incapere, inclusiv in restaurante sau hoteluri
    • Nu atinge capul oamenilor – nu stiu de ce ai vrea sa faci asta, oriunde ai fi, dar e o regula importanta in Thailanda
    • Pentru thailandezi, regele si familia regala sunt foarte importanti, asa ca ai grija sa nu jignesti sau sa spui ceva urat despre regalitate
Bangkok

Dar, totodata, Thailanda este denumita si Tara Zambetelor, si dupa cateva zile petrecute aici, vei intelege de ce. Oamenii sunt atat de zambitori, respectuosi si cu bun simt, incat te vei simti mai fericit doar pentru ca stai printre persoane atat de bine dispuse si de vesele.

Thailandezii stiu sa faca turism, si isi trateaza oaspetii cu multa atentie. In multe zone din tara turismul este principala lor sursa de venit, astfel ca este in interesul lor ca turistul sa aiba cea mai frumoasa vacanta!

In zonele turistice, majoritatea thailandezilor vorbesc limba engleza, iar cei care nu o cunosc, vor incerca prin diferite metode sa comunice cu tine (multi folosesc aplicatia Google Translate).

Cateva cuvinte pe care le vei auzi des in Thailanda si care ti-ar putea fi de folos ar fi:

    • Salutul: Sà wàtdii kráp, pentru barbati, Sà wàtdii ká pentru femei
    • Multumesc: kob kun krap pentru barbati, kob kun ka pentru femei

6. Religia in Thailanda

Religia predominanta in Thailanda este budismul.

Exista mii de temple in tara, denumite in limba thailandeza “wat”, iar unele dintre ele sunt adevarate obiective turistice, cum ar fi Wat Pho si Wat Arun din Bangkok, sau War Rong Khun (White Temple) din Chiang Rai.

Wat Pho Temple
Wat Pho Temple, Bangkok

Ce trebuie sa stii inainte de a vizita un templu in Thailanda

Daca vei vizita Thailanda, cel mai probabil vei ajunge sa vizitezi si un templu budist, iar pentru asta, trebuie sa tii cont de anumite aspecte. Tinuta trebuie sa fie una decenta, femeile nu au voie cu umerii si genunchii descoperiti, iar in unele temple cu reguli mai stricte, si barbatii sunt obligati sa poarte pantaloni lungi. Probabil va fi neplacut ca la 30-35 de grade sa umbli in pantaloni si maneci lungi, dar poti sta linistit, la templele vizitate de multi turisti deobicei gasesti la intrare pantaloni sau sal de inchiriat sau cumparat, foarte ieftini.

Totodata, este obligatoriu ca atunci cand intri intr-un templu, sa te descalti!

7. Care este moneda in Thailanda

Moneda oficiala in Thailanda este Baht, sau THB.

In ianuarie 2024, in momentul publicarii acestui articol, valoarea unui THB este:

  • 100 THB = 2.6 euro, 1 euro = 39 THB
  • 100 THB = 2.8 dolari, 1 dolar = 35 THB
  • 100 THB = 12.8 RON, 1 RON = 7.8 THB

Pot plati cu cardul in Thailanda?

In Thailanda, cash-ul este rege! Desi in unele locuri poti folosi cardul, este obligatoriu sa ai mereu cash la tine.

Comerciantii cam fug de plata cu carduri, in unele magazine nu le accepta deloc, in unele au o limita minima de 200 THB sau 1000 THB pentru a putea plati cu cardul, iar la altele iti impun o taxa de 3% daca vrei sa folosesti cardul.

Pana si la cazari, am intalnit locatii unde se putea plati doar in cash. Iar la gheretele care vand excursii de o zi spre insule, plata se putea face doar in cash.

Dar chiar si asa, pe unde este posibil, poti plati cu cardul, iar aici iti recomand Revolut. Cursul este unul bun, si iti poti schimba banii in THB din timp, direct din aplicatie.

Chinatown
Chinatown, Bangkok

Cum schimbi bani in Thailanda

Aceasta este una dintre cele mai dese intrebari despre Thailanda!

Stiu unde sa NU schimbi bani – in aeroport. Sau cel putin, incearca sa schimbi aici cat mai putin, doar strictul necesar, pana vei ajunge la o alta casa de schimb valutar, cu curs mai bun.

Poti scoate cash si de la bancomatele bancilor, dar aici te sfatuiesc sa scoti o suma mai maricica, pentru a merita taxa impusa de bancomate: la fiecare retragere, vei fi nevoit sa platesti o taxa de 220 THB (5.6 euro), la orice bancomat ai merge. Dar, pentru sume mai mari, taxa este mai mica decat diferenta de curs valutar pe care ti-ar cere-o o casa de schimb.

8. Vremea in Thailanda

Clima tropicala determina aparitia a doua sezoane in Thailanda:

  • Sezonul uscat, din noiembrie pana in martie, caracterizat de temperaturi ridicate in sudul tarii, cu cer senin si putine ploi. Este, de altfel, si varful sezonului turistic in Thailanda
  • Sezonul musonic sau umed, din aprilie pana in octombrie, perioada caracterizata de ploi, furtuni si umiditate crescuta

Temperaturile si precipitatiile pot varia in functie de regiune, de exemplu nordul tarii se poate confrunta cu temperaturi mai scazute.

Dar e bine de stiut ca, in general, temperaturile in Thailanda sunt destul de constante, de 30 de grade, asemenea sezonului de vara de la noi. Diferenta se simte in nivelul de precipitatii, daca este sezonul umed sau uscat.

Similan Islands
Similan Islands

9. Cand sa mergi in Thailanda

Thailanda este destinatia perfecta pentru o vacanta in timpul iernii de la noi. Lunile decembrie, ianuarie, februarie sunt varf de sezon in Thailanda, cu vreme perfecta, de 30-35 grade. Totodata, este si perioada cea mai aglomerata si cu cei mai multi turisti, ceea ce se resimte in preturile biletelor de avion, ale comerciantilor sau ale hotelierilor.

Daca vreti sa calatoriti in buget, puteti alege oricare alta perioada, dar sa va asteptati si la vreme mai neprielnica. Vor fi mai putini turisti, preturile mai scazute, temperaturile constante, dar ploile va pot afecta vacanta. Daca vreti sa calatoriti in extra sezon, recomandarea mea este sa cautati care ar fi cea mai potrivita regiune din Thailanda in care sa mergeti, pentru perioada dorita de voi, avand in vedere ca nivelul de precipitatii si umiditatea pot diferi de la nordul tarii spre sud, sau de la est spre vest.

10. Ce sa vizitezi in Thailanda

Thailanda este o tara atat de ofertanta, incat nici nu as putea sa iti recomand un singur loc pe care sa il vizitezi.

Capitala Bangkok, statiunile populare din Phuket sau Krabi, celebra Phi Phi, templelele impresionante din Chiang Mai si Chiang Rai, frumoasele insule cum ar Koh Samui sau Koh Lanta, parcuri nationale ca si Doi Inthanon sau Khao Sok – toate sunt superbe si merita vizitate, fie ca esti un calator mai activ, caruia ii place sa exploreze intreaga tara si cultura, fie ca iti doresti o vacanta mai linistita, de stat la plaja.

Thailanda

11. Plaje si insule in Thailanda

Thailanda este, in principal, o destinatie de mers la mare, de descoperit insule, de stat la soare si de savurat cocktail-uri pe plaja. Chiar si asa, nu te vei plictisi, pentru ca sunt atat de multe plaje frumoase si peisaje superbe, incat in fiecare zi ai putea descoperi cate un alt loc deosebit. Poti incerca si conceptul de “island hopping”, fie pe cont propriu, fie printr-un tur organizat, in care poti merge de pe o insula pe alta.

Bamboo Island
Bamboo Island

Iti prezint mai jos o lista de insule si plaje superbe si faimoase din Thailanda, pe care sa nu le ratezi:

  • Insulele Phi Phi, cu celebra Maya Bay si Bamboo island
  • Koh Lanta (Koh inseamna insula in thailandeza)
  • Koh Lipe
  • Koh Samui
  • Pattaya, statiunea din apropiere de Bangkok

12. Cum sa vizitezi Thailanda? Pe cont propriu sau cu agentie

Desi poate fi o locatie care in mod normal ar scoate din zona de confort un turist obisnuit cu tarile occidentale, te asigur ca Thailanda este o destinatie sigura si simplu de vizitat. Totul este foarte bine organizat, thailandezii stiu sa faca turism, si asta vei observa si tu in orice interactiune sau excursie o vei avea aici.

Nici nu e nevoie sa iti faci mari planuri de acasa si sa rezervi cu luni inainte diferite day trip-uri sau experiente, in momentul in care ajungi aici vei fi abundat cu o multime de oferte de excursii pe care le poti rezerva de pe o zi pe alta.

Daca ai o oarecare temere sa vii pe cont propriu in Thailanda, atunci poti apela la o agentie de turism, gasesti numeroase pachete de vacanta in tara. Doar sa stii ca nu vei fi la fel de flexibil ca si cum ai calatori singur, iar pachetele au de obicei o durata de pana la 10 zile, pe cand pe cont propriu poti sta cat doresti. Iar ca pret, raportat la perioada petrecuta in Thailanda, ai iesi mai scump prin agentie.

Railay Beach
Railay Beach, Krabi

13. Cum ajungi in Thailanda

Bun, si acum sa trecem si la lucrurile mai practice.

Transportul pana in Thailanda este, de obicei, cea mai costisitoare cheltuiala din toata vacanta ta aici. Din Europa drumul este lung, sunt multe ore de zbor, iar biletele de avion sunt destul de scumpe, astfel ca, daca vii pana aici, ti-as recomanda sa stai cel putin doua saptamani.

Daca vrei sa cauti biletele de avion pe cont propriu, cateva din companiile aeriene cu care poti zbura din Europa ar fi Turkish Airlines, Qatar, KLM, Lufthansa sau Air France. Poti cauta pe kiwi.com sau Google Flights diferite variante de zbor.

Pretul unui bilet de avion difera in functie de perioada aleasa, de ofertele gasite sau de cat de devreme incepi cautarea. Poti incerca diferite variante de zbor, pana o vei gasi pe cea potrivita tie, dar sa te astepti la un pret mediu al biletului de avion de 1000 euro, dus-intors.

Phi Phi Islands
Phi Phi Islands

14. Transportul in Thailanda

Thailanda este o tara cu o multitudine de locuri frumoase, ce merita vizitate, asa ca, ajunsi aici, cel mai probabil nu te vei opri intr-un singur loc si vei face un traseu cu mai multe destinatii. Trebuie sa stii ca transportul in Thailanda este foarte bine pus la punct, organizat si accesibil, si iti va fi usor sa ajungi dintr-un punct in altul.

De la avion intern, ferry, tren, pana la scuter, Bolt, autobuze locale si long-tail boat-uri, cu siguranta vei gasi mereu o modalitate de a ajunge la destinatia dorita. Te invit sa citesti acest articol, unde vei gasi informatii despre cum sa circuli in Thailanda: Cum Circuli In Thailanda – Peste 10 Variante De Transport.

Pe de alta parte, iti las aici cel mai important site pe care trebuie sa-l cunosti cand vine vorba de transportul intern in Thailanda: 12go.asia.

Thailanda

15. Internetul in Thailanda

Un lucru important de facut in momentul in care ajungi in Thailanda este sa te conectezi la internet. In ziua de astazi este atat de usor si accesibil sa prinzi internet pe aparatele personale, incat nu vad de ce te-ai mai chinui cu harti offline si cautat de retele wireless publice.

Ai posibilitatea sa iti cumperi card-uri SIM cu internet pe care sa le inserezi in telefonul personal, sau mai simplu, sa iti instalezi un eSIM, daca telefonul iti permite. Sunt diferite variante de SIM-uri: pe o saptamana, pe 15 zile sau o luna, iar preturile incep de la 450 THB/8 zile.

Noi am folosit Airalo, aplicatia de unde poti cumpara si instala cu usurinta pe telefon eSIM-uri in orice colt al lumii. Am comparat diferitele optiuni de pe piata, si cea mai eficienta varianta a fost optiunea de 50 GB/10 zile la 9 dolari, de pe Airalo. 

16. Ce sa mananci in Thailanda

Mancarea thailandeza este renumita la nivel mondial si merita toate laudele. Este atat de gustoasa, sanatoasa si deosebita, incat te vei indragosti de gustul bucatariei thailandeze. Street food-ul thailandez este cunoscut in lumea intreaga, si este o experienta inedita pe care trebuie sa o incerci.

Cateva din felurile de mancare pe care sa le incerci aici sunt:

  • Phad Tai: mancarea traditionala thailandeza, noodle cu legume si carne de pui sau fructe de mare, cu un gust usor dulce-picant
  • Tom Yum: o supa cu lapte de cocos si creveti sau carne de pui
  • Sticky rice cu mango: desertul cel mai cautat din Thailanda
Phuket
Pad Thai

Dar pe langa asta, vei gasi o multime de feluri de mancare interesante, sau unele mai stranii, cum ar fi carnea de crocodil. Daca vrei sa mergi la sigur si sa nu risti, atunci incearca preparatele din pui si evita sa mananci street food din locuri ce nu par foarte curate.

17. Savureaza fructele tropicale

Thailanda este si paradisul fructelor exotice: papaya, fructul pasiunii, fructul dragonului, mango, ananas, nuca de cocos…

Sunt atat de multe fructe, atat de gustoase si atat de accesibile la pret, incat vei ajunge sa faci cura cu fructe indiferent daca ti-ai propus asta sau nu.

18. Unde sa te cazezi in Thailanda

De la hoteluri exclusiviste la hosteluri pentru backpack-eri, in Thailanda ai de unde alege in ceea ce priveste optiunile de cazare, in functie de buget, locatie si necesitati.

Preturile pot varia de la 10-20 euro/noapte pana la peste 100 euro/noapte, in functie de nevoile si pretentiile fiecaruia.

Iti recomand sa iti rezervi cazarile direct de pe Booking.com sau Agoda, dupa ce ai verificat in prealabil review-urile aferente, atat pe platformele de booking, cat si pe Google.

Cazarile noastre in Thailanda au fost acestea:

  • Bangkok: Rezt Bangkok – o cazare draguta, decenta la pret, intr-o zona buna, aproape de mall si de statii, dar totodata, fiind in spatele strazii principale, a fost liniste.
  • Phuket, Kata Beach: OK Phuket – camera curata, intr-o locatie buna si linistita din Kata Beach. 
  • Phi Phi: Sea View Bungalow – o cazare autentica pe insula Phi Phi, intr-o casuta interesanta de tip bungalow.
  • Krabi, Ao Nang: Baan Ban Dalay – camera a costat 40 euro/noapte, in perioada revelionului (ianuarie 2024), iar conditiile au fost foarte bune: liniste, curatenie, restaurant la parter, iar camera foarte cocheta. Aproape de plaja, dar totusi departe de galagia si zumzaiala din centrul statiunii.
Phi Phi - Sea View Bungalow
Phi Phi - Sea View Bungalow

19. Cum sunt preturile in Thailanda

  • Cea mai costisitoare cheltuiala din vacanta ta in Thailanda vor fi biletele de avion pana acolo, in rest, preturile sunt destul de bune, simtitor mai scazute decat in Europa.
  • Preturile vor diferi in functie de perioada aleasa, daca mergi in plin sezon sau in extra sezon, in special la cazare. Cea mai scumpa cazare noi am avut-o in Phi Phi, de 60 euro/noapte.
  • Nu este scump sa mananci in Thailanda, mai ales daca mananci street food. Este mai scump sa mananci la restaurant, dar chiar si asa, preturile sunt bune. De exemplu, cu 12 euro in Phuket, pot manca foarte bine 2 persoane, cu bauturi si aperitiv incluse.
  • Mancarea locala este mai ieftina decat mancarea internationala, cum ar fi burgeri, pizza sau paste.
  • In Krabi este mai ieftina cazarea decat in Phuket, in schimb este mai scump sa mananci la restaurant.
  • Transportul local este destul de ieftin, cu 50 euro poti zbura intern intre Bangkok si Phuket, de exemplu, sau cu 300 THB (7 euro) poti merge 15 km cu Bolt-ul.
  • Pretul total al vacantei il ridica day trip-urile. Acestea incep de la 20-30 euro/zi/persoana, ele nu sunt scumpe, daca analizezi ce include un day trip, dar toate acestea se aduna la final.
James Bond Island
James Bond Island Daytrip

20. Excursii de zi in Thailanda

Sunt atat de multe excursii pe care le poti face in Thailanda, indiferend de locatia unde iti petreci vacanta, incat ai putea sa iti organizezi in fiecare zi cate o activitate si tot nu te-ai plictisi.

Ce mi-a placut foarte mult aici este cat de bine organizati sunt thailandezii. Majoritatea excursiilor sunt cu pick-up, mai exact un mini van va veni dupa tine, te va duce la punctul de intalnire, iar la final te va aduce inapoi la cazare.

Pe timpul zilei vei primi apa, sucuri, fructe si vei servi pranzul. Totul este gandit la minut, si singura ta grija va fi sa te simti bine si relaxat!

Pretul pentru un day trip incepe de la 20-30 euro/zi, poti rezerva direct de pe Klook sau GetYourGuide (pe Klook ni s-au parut excursiile mai ieftine), sau negociind cu diversi comercianti din statiune.

Phang Nga Bay
Phang Nga Bay (James Bond Island Daytrip)

Excursie cu barca privata

Sunt multe optiuni de a ajunge in locurile dorite si cu o barca privata, nu doar printr-un tur organizat pentru un grup mai mare de oameni. De obicei pe GetYourGuide / Klook sau la agentiile de turism vei primi oferte si pentru astfel de tururi.

Daca vrei o experienta unica, atunci sunt recomandate asemenea excursii private. Daca sunteti doar doua – trei persoane, turul va costa mai mult decat daca ati merge cu un grup mai mare, dar daca sunteti mai multe persoane in grupul vostru, atunci nu veti simti diferenta de pret fata de un tur normal.

21. Ce sa ai mereu la tine in Thailanda

E important sa ai mereu la tine in Thailanda cateva obiecte de baza, cum ar fi:

  • Servetele sau hartie igienica – in multe toalete acestea lipseau cu desavarsire
  • Dezinfectant – mai ales pe insule, lipsea apa de la robinet, astfel ca nu te puteai spala pe maini dupa ce ieseai de la toaleta.
  • Crema de plaja si sapca de soare
  • Geanta rezistenta la apa, in cazul in care faci excursii pe insule
  • Papuci de plaja
  • Esarfa sau prosop pentru a te feri cat de cat de aerul conditionat puternic
  • Setul tau de snorkeling
Kata Beach
Kata Beach

22. Vaccinuri pentru Thailanda

Nu este obligatoriu niciun vaccin pentru a intra in Thailanda. Dar exista, totusi, recomandari pentru vaccinuri impotriva hepatitei A sau febrei tifoide.

23. Fa-ti asigurare de calatorie pentru Thailanda

Acesta este un sfat valabil pentru orice destinatie de calatorie din afara propriei tari, dar cu atat mai mult insist asupra acestei recomandari intr-o tara atat de indepartata si cu un climat atat de diferit.

Oricata grija ai avea, exista mereu riscul unei intoxicatii alimentare sau a unei infectii de la intepatura unei insecte, asa ca este mai bine sa fii asigurat medical. Sistemul medical in Thailanda este unul bun, dar destul de costisitor, daca mergi fara asigurare.

24. Ia cu tine de acasa medicamentele necesare

Tot in acelasi registru, nu uita acasa medicamentele de baza, cum ar fi cele pentru raceala, indigestii sau stare de rau. Sunt anumite simptome pe care le poti trata rapid, in mod clasic, fara a mai fi nevoit sa ajungi la spital. Si parca nu ai vrea sa incepi acum sa incerci medicamentele din farmaciile thailandeze, despre care poate nu cunosti nimic.

25. Ia cu tine solutii anti-insecte

Un aspect mai putin placut in Thailanda sunt invaziile de insecte, in special cele de tantari. Pentru a nu risca o infectie urata, sau mai rau, vreo boala tropicala, e mai bine sa te protejezi in avans de intepaturile tantarilor.

Iti recomand sa ai la tine un spray contra tantarilor cu DEET 40%, pe care sa il folosesti, mai ales pe timpul serii sau dupa o ploaie. O astfel de solutie ar fi Care Plus Anti-Insect DEET Spray 40%.

Daca ai uitat sa iti comanzi spray-ul si ajungi in Thailanda, nu-ti face griji, gasesti astfel de spray-uri contra tantarilor si in magazinele 7/11.

26. 7/11

Si am ajuns la unul dintre subiectele simpatice din Thailanda, si anumele faimosul lant de magazine 7/11.

Sunt magazine deschise non-stop, la orice colt de strada, si cel mai important e ca aici gasesti de toate! De la cafea si sucuri proaspat preparate, la mancare semi-preparata, produse alimentare, produse cosmetice si produse de uz casnic.

Si nu ai cum sa vii in Thailanda si sa nu incerci celebrul si renumitul toast de la 7/11! Este un “must” pentru Thailanda!

7/11

27. Shopping-ul in Thailanda

Dar pe langa magazinele 7/11, Thailanda este raiul pasionatilor de shopping. Atatea magazine, piete si mall-uri, incat doar timp si bani sa ai, ca posibilitatile sunt infinite.

Shopping-ul in Thailanda este o experienta in sine, preturile in piete sunt destul de mici, iar daca esti in cautare de suveniruri si cadouri pentru cei dragi, aici este locul perfect unde sa vii cu valizele goale si sa pleci cu ele pline!

Railway Market
Railway Market

28. Negociaza

Poate nu te-ai astepta, nefiind o tara cu cultura musulmana, dar si in Thailanda se negociaza! Nu neaparat la magazinele mari sau restaurante, pentru ca acolo primesti bon si poti plati cu cardul, dar la magazinele mici din piete sau la excursii, in conditia in care sunteti mai multe persoane, puteti incerca sa negociati.

29. Cum sa te imbraci in Thailanda

In Thailanda iti recomand sa te imbraci foarte lejer, cu haine subtiri, de vara. Dar sa ai mereu la tine o sapca, o esarfa sau o bluzita, pentru ca in interior aerul conditionat este foarte puternic, si astfel, de la temperaturi de 35 de grade intri direct la 20 de grade, ceea ce nu e prea placut.

Nu sunt reguli de conduita in ceea ce priveste tinuta, in afara de temple. Acolo esti nevoita, ca femeie, sa ai umerii si genunchii acoperiti, iar ca barbat, in unele temple cu reguli mai stricte, trebuie sa porti pantaloni lungi.

Phi Phi
Maya Bay, Phi Phi Islands

30. Alcoolul si tutunul in Thailanda

Nici alcoolul si nici fumatul nu sunt interzise in Thailanda.

Insa este interzis sa fumezi in spatii publice aglomerate sau in parcuri, fiind permis doar in locuri special amenajate.

31. Animalele in Thailanda

In Thailanda este este foarte simplu sa intalnesti animale pe care la noi le-ai vedea doar in gradini zoologice. Chiar si asa, sunt cateva reguli de bun simt pe care ti le recomand sa le respecti aici:

Fereste-te de maimute

Sunt extrem de multe maimute care alearga libere in Thailanda. Ele sunt foarte simpatice, dar nu te lasa influentat de dragalasenia lor. Sunt cunoscute ca fiind hoate, si este si interzis, de altfel, sa le dai de mancare.

Pot fi destul de periculoase, astfel ca daca sar pe tine si incearca sa fure ceva de la tine, nu te lupta cu ele! Te pot musca sau zgaria, ceea ce nu prea e placut. Totodata, nu zambi inspre ele cu gura larg deschisa, ele vor avea impresia, vazandu-ti dintii, ca vrei sa le ataci si vor riposta.

Monkey

Nu calari elefantii

Sunt multe sanctuare de elefanti in Thailanda, unde elefantii batrani sau bolnavi sunt ingrijiti cu atentie. Totodata, inca mai exista si cateva parcuri de elefanti unde acestia sunt calariti de catre turisti.

Sfatul meu este: nu calariti elefantii! De obicei elefantii antrenati sa faca aceasta activitate au fost abuzati si au trait in conditii mizerabile. Daca vreti sa vedeti elefantii, mergeti intr-un sanctuar unde acestia sunt bine ingrijiti, unde puteti sa le dati de mancare, sa faceti o poza cu ei si sa ii atingeti.

Elephant Sanctuary

Evita parcurile de tigri

Cred ca cea mai urata activitate din Thailanda este cea de la parcurile de tigri, unde turistii isi fac poze cu tigrul semi-adormit. Este atat de trist, pentru ca tigrii aceia sunt sedati in permanenta doar pentru ca turistul sa isi faca o poza cu el, iar proprietarul sa ramana cu banii.

Evitati locurile acestea, nicio poza nu merita ca vreun animal sa fie abuzat in asemenea fel!

32. Ai grija la inselatorii

Ca in orice loc popular si foarte turistic din aceasta lume, nici aici nu lipsesc escrocii. Daca stii, in mare, care sunt activitatile lor, poate vei reusi cumva sa te feresti de ei:

  • Ai grija cum negociezi pentru tuk-tuk-uri sau taxi-uri care nu merg cu aparat. Aici deseori se intampla ca turistul, de buna credinta, sa fie inselat.
  • Daca mergi cu tuk tuk-ul, sunt cazuri in care soferul te va duce pe la anumite magazine agreate de el, cu preturi mai ridicate ca in alta parte, de unde el se va alege cu un comision din vanzarile facute de tine. Evita aceste tipuri de afaceri, este clar ca atat soferul, cat si comerciantul, incearca sa profite de pe urma ta.
  • Daca ajungi in Bangkok pe la temple, fereste-te de soferii de tuk tuk care iti vor spune ca poarta templului este inchisa si ca te vor duce ei rapid cu tuk tuk-ul spre o alta poarta de intrare. De obicei acesta este un „scam” practicat de soferi, iti va cere pe aceasta cursa cu tuk tuk-ul multi bani la final. Tu du-te cu multimea, cu siguranta unde merg alte sute de turisti, poti merge si tu, pentru ca nu este nicio poarta inchisa.

33. Viata de noapte in Thailanda

Thailanda este recunoscuta ca si destinatie preferata de petrecareti. Khao San Road in Bangkok, Bangla Road in Patong sau Phi Phi sunt unele dintre polurile distractiei din Thailanda.

Zeci de terase si cluburi cu muzica asurzitor de tare, canabis, saloane de tatuaj, lady boys si femei sumar imbracate intregesc acest tablou caracterizat de promiscuitate. Astfel ca, daca esti in cautare de astfel de experiente, stii unde sa mergi!

34. Phuket sau Krabi

Ce alegem intre Phuket sau Krabi?

Aceasta este o intrebare care apare des pe buzele turistilor care ajung pentru prima data in Thailanda si care nu stiu ce sa aleaga intre Phuket sau Krabi. Daca ai intreba pe oricine care a fost deja prin aceste locuri, vei vedea ca parerile sunt impartite – unii prefera Phuket-ul, pe cand altii ar merge oricand in Krabi.

Ambele sunt locuri frumoase si apreciate in Thailanda, dar vreau sa iti ofer cateva detalii despre ambele locatii, iar alegerea o vei face singur.

  • Phuket este o insula mai mare, cu mai multe statiuni, locuri de cazare si plaje de explorat.
  • Plajele din statiuni sunt foarte frumoase, desi uneori aglomerate. Sunt lungi, intinse, cu nisip fin, galben, si cu o mare albastra frumoasa.
Karon Beach
Karon Beach, Phuket
  • Plajele din Krabi au parte de un cadru superb, cu stancile rasarite din apa, iar peisajele sunt mai diferite.
Krabi
Krabi
  • Personal, strict ca si locuri pentru stat la plaja si facut baie in mare, eu as alege plajele din Phuket. In Krabi se retragea apa destul de mult, iar marea, cel putin in statiunea Ao Nang, era tulbure si nu avea acel albastru-turcoaz clar definit.
  • In Krabi, cazarea este mai ieftina decat in Phuket.
  • In schimb este mai ieftin sa iei masa la un restaurant/terasa in Phuket decat in Krabi.
  • Ao Nang, statiunea din Krabi, ni s-a parut mult mai eleganta, asezata si ordonata decat cele din Phuket.
Krabi
Ao Nang, Krabi
  • In ambele locatii poti vizita un sanctuar de elefanti
Freedom Beach
Freedom Beach, Phuket

35. Aplicatii utile in Thailanda

Spre final, iti las cateva aplicatii si site-uri utile pe care noi le-am folosit in Thailanda, unele dintre acestea nefiind populare in Europa:

  • Bolt si Grab pentru ride sharing

36. Cu drona in Thailanda

Daca esti pasionat de filmatul cu drona, atunci trebuie sa cunosti cateva aspecte importante inainte de a ajunge aici.

Am voie cu drona in Thailanda?

Drona nu este interzisa in Thailanda, dar este nevoie sa fie inregistrata, indiferent de dimensiunea ei. Chiar si daca are sub 250 grame, greutatea pentru care, in general, poate zbura oriunde fara probleme, in Thailanda este necesar sa o inregistrati inainte.

V-as sfatui sa nu riscati si sa aduceti drona in tara fara a finaliza procedurile birocratice inainte. In practica, mai sunt turisti care ridica drona in mod ilegal, dar pe de alta parte, thailandezii par destul de stricti cand vine vorba de drone, si riscati amenzi mari sau sa va fie confiscata drona in aeroport.

In cazul in care aveti permis de zburat drona, trebuie sa stiti ca este interzis sa o ridicati in zonele protejate, cum ar fi parcurile nationale (Maya Bay, Similan Islands sau Bamboo Island).

Cum inregistrez drona in Thailanda?

Procesul de inregistrare a dronei consta in doua etape, si anume inregistrarea la:

Procesul poate dura pana la cateva saptamani, astfel ca va recomand sa incepeti procedurile din timp.

Formalitatile nu sunt neaparat usor de completat, ai nevoie de anumite date tehnice despre drona cu care poate nu esti foarte familiar.

O optiune pentru a-ti inregistra mai usor drona, varianta pe care noi am ales-o, este printr-un third party, un site intermediar care, contra unei sume de 1500 baht, se ocupa de toate formalitatile necesare, astfel incat sa primesti permisul de zbor in cateva zile. 

Railay Beach
Railay Beach, Krabi

37. Bucura-te de apusuri

Voi incheia acest articol cu cea mai simpla recomandare: bucura-te de apusuri!

In Thailanda am prins unele dintre cele mai frumoase apusuri, si este o adevarata placere si satisfactie sufleteasca sa admiri si sa te bucuri de peisajul unui apus superb pe plaja thailandeza.

Sper ca acest articol sa iti prinda bine si sa iti fie de folos in organizarea vacantei in Thailanda! Daca consideri ca sunt subiecte pe care nu le-am abordat, te astept cu un mesaj in comentarii! Iar daca ti-a placut articolul, un like e mai mult decat apreciat si binevenit!

Phuket