Ce sa faci in Porto, Portugalia – top 5 obiective turistice

Porto este un oras efervescent, ce imbina intr-un mod placut stilul clasic si cel modern: vei fi uimit de arhitectura spectaculoasa a cladirilor din centrul istoric, dar vei fi si placut surprins sa afli ca orasul are o latura dinamica, tinereasca, fiind un oras cu multe localuri si o viata de noapte activa.

Porto este fascinant, vibreaza de energia turistilor, fiind o destinatie perfecta pentru un city break, sau pentru o vacanta prelungita in Portugalia, in care sa combini atractiile turistice majore ale acestei tari. 

Pentru noi, a fost una dintre locatiile pe care le-am vizitat in vacanta noastra de o saptamana din Portugalia, despre care te invit sa citesti aici: 7 Zile In Portugalia – Cat Costa O Vacanta De O Saptamana In Portugalia.

Despre Porto

Porto este al doilea cel mai mare oras al Portugaliei, dupa Lisabona, cu o populatie de aproape 300.000 locuitori, respectiv 2.4 milioane locuitori in zona metropolitana.

Porto este situat de-a lungul estuarului fluviului Douro, in nordul Portugaliei, iar partea de vest a orasului se extinde pana la coasta Oceanului Atlantic.

porto

Porto este unul dintre cele mai vechi orase europene, iar centrul sau face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1996 si este declarat Monument National al Portugaliei.

Așezarea orasului datează de multe secole, de când era un avanpost al Imperiului Roman. Numele său combinat celtic-latin, Portus Cale, sta la baza originii numelui tarii Portugalia.

Porto

Vinul de Porto este unul dintre cele mai faimoase exporturi ale Portugaliei. Zona metropolitană, și în special cramele din Vila Nova de Gaia, orasul de la sud de raul Douro, sunt responsabile pentru ambalarea, transportul și exportul acestui vin.

Cum ajungi in Porto

Cu avionul

Daca pleci din Romania, cel mai usor ajungi in Porto cu avionul. Din pacate, din tara nu exista zboruri directe spre Porto, dar se poate zbura la Lisabona (zbor direct WizzAir Bucuresti-Lisabona). Sau daca nu, spre Porto se poate ajunge cu escala (de exemplu, zbor cu Lufthansa).

Daca punctul de plecare este Lisabona, sunt mai multe posibilitati de a ajunge in Porto:

Cu trenul din Lisabona

Trenurile pleaca din Lisabona din Gara Oriente, si sunt 2 tipuri de tren: 

Statia Oriente, Lisabona
Statia Oriente, Lisabona
  • AP (Alfa Pendular): sunt trenurile lor de mare viteza, iar o calatorie dureaza in jur de 2:45. Sunt si cele mai scumpe, de altfel, un bilet de calatorie poate costa 30 de euro
  • IC (Intercity): aceste trenuri au mai multe opriri decat un tren AP, ceea ce face ca o calatorie sa dureze putin peste 3 ore. De altfel, si biletul este mai ieftin, in jur de 20 de euro

Daca alegeti sa mergeti cu trenul, sa fiti pregatiti insa de posibile greve. Noi aveam biletul de tren cumparat online, dar cand eram pe peron, in asteptarea trenului, am aflat intamplator ca trenul a fost anulat din cauza unei greve. Din pacate, nu am fost anuntati anterior ca trenul nu mai pleaca – nici online, pe mail, si nici in gara nu era afisat ca trenul este anulat. Am cumparat in schimb bilete la autobuz, iar banii de pe biletele de tren i-am recuperat ulterior, facand o cerere la ghiseul din gara.

Cu autobuzul din Lisabona

Intre Lisabona si Porto circula foarte des autobuze private, cum ar Flix Bus sau Rede Expressos. O calatorie dureaza in jur de 3 ore si jumatate, dar biletele sunt mai ieftine decat la tren, si au preturi de pornire de la 5 euro. Preturile variaza in functie de momentul in care e cumparat biletul, sau de cat de aglomerat este autobuzul.

Biletele nu pot fi cumparate de la sofer, astfel ca este obligatoriu sa le cumparati inainte online. Toate aceste autobuze pleaca din statia de autobuze Oriente, de langa gara.

Cu masina

Bineinteles, se poate ajunge in Porto si cu masina, dar eu recomand sa va bazati pe mijloacele de transport in comun, circula des si sunt si confortabile.

Unde sa te cazezi in Porto

In Porto, cel mai bine sa te cazezi este in zona centrala. Centrul orasului nu este foarte intins, si se poate parcurge la pas, astfel ca o data ajuns in centru, nu veti mai avea nevoie de alte mijloace de transport.

Bolt-ul si Uber-ul sunt foarte ieftine in Porto, poti ajunge cu usurinta la hotelul din centru daca vei apela la una dintre aceste aplicatii. De exemplu, din statia de autobuze (TIC Campanha) unde ne-a lasat autobuzul Lisabona-Porto si pana la hotel am platit 4.5 euro.

Hotelul la care am stat noi a fost acesta: Pao de Acucar Hotel.

Porto
Porto este unul dintre cele mai colorate orase din Europa

Ce sa faci in Porto – top 5 atractii turistice

1. Pierde-te pe stradutele orasului

Porto are un centru istoric superb, cu cladiri interesante, colorate, ce emana multa caldura si sunt foarte frumoase. E o adevarata placere sa te plimbi pe strazile animate ale orasului, peste tot vei gasi elemente care sa te faca sa scoti telefonul si sa faci rapid o poza: cladiri impresionante, balcoane inflorate, stradute pietonale interesante sau biserici cu fatade superbe din placi ceramice.

Centru Porto

Te poti plimba pe strazile din centrul orasului, dar sa fii atent insa la distantele dintre obiective. Porto este un oras construit pe dealuri, astfel ca desi pe harta poate parea ca doua obiective sunt foarte apropiate din punct de vedere al distantei, ele pot fi la altitudini diferite, si astfel ca vei avea mult de urcat pe jos ca sa ajungi dintr-un punct in altul. Si strazile sunt intr-adevar destul de abrupte.

Centru Porto

Mai jos voi mentiona cateva dintre atractiile pe care nu trebuie sa le ratezi daca vei ajunge in centrul orasului Porto.

Rua das Flores

Rua das Flores este cea mai cunoscuta strada din Porto, o strada eleganta, pietonala, care freamata de turisti. Este strada de shopping a orasului, unde vei intalni o multime de restaurante, terase si magazine.

Rua das Flores

Gara Sao Bento

La capatul strazii Rua das Flores se gaseste gara Sao Bento, un simbol al orasului Porto, datorita interiorului sau iesit din comun. Gara a fost inaugurata la inceputul secolului al XX-lea, si este un obiectiv turistic tocmai datorita peretilor sai acoperiti cu placi ceramice pictate. Chiar daca nu veti calatori cu trenul in Porto, Gara Sao Bento este un loc pe care nu trebuie sa il ratati!

Interiorul garii Sao Bento
Interiorul garii Sao Bento

Livraria Lello (Libraria Lello)

Libraria Lello este o librarie de o extraordinara valoare arhitecturala si istorica. Ce vei gasi in librarie te va fascina instant, datorita felului cum e amenajat interiorul, iar scara rosie dinauntru e una dintre cele mai instagramabile locatii din Porto. Libraria pare a fi scoasa direct din cartile cu Harry Potter! De fapt, se zice ca autoarea cartii J.K.Rowling  s-a inspirat tocmai din aceasta librarie cand a scris celebra serie Harry Potter.

Libraria Lello
Libraria Lello - singurul obiectiv turistic din Porto unde am intalnit coada

Libraria Lello este foarte vizitata de turisti, iar cum locul este destul de mic si pentru a organiza numarul mare de turisti care ii trec pragul, s-a decis introducerea unui bilet de intrare. De altfel, este singura librarie din lume in care trebuie sa platesti bilet de intrare.

Un bilet costa 5 euro, si se poate achizitiona online de pe acest site: https://www.livrarialello.pt/en/store/ticket-voucher. Partea buna este ca, orice vei cumpara de aici, banii dati pe bilet ti se vor returna (vei plati cu 5 euro mai putin produsul cumparat).

Libraria Lello
Libraria Lello
Libraria Lello - o astfel de carte suvenir costa intre 12-16 euro

Ne-am cumparat si noi niste suveniruri de aici, sub forma unor carti. O astfel de carte ne-a costat 12 euro, dupa reducere.

Ce a fost interesant la aceasta librarie este ca a fost singurul loc din Porto unde am vazut coada de asteptare la intrare.

Turnul bisericii Clerigos (Igreja dos Clérigos)

Biserica Clérigos este o biserică în stil baroc, al carei turn de 75 de metri înălțime, Torre dos Clérigos, unul dintre simbolurile orasului Porto, poate fi văzut din diferite puncte ale orasului.

Turnul Clerigos
Turnul Clerigos
Turnul Clerigos

Se Cathedral (Catedrala)

Catedrala Porto este o biserică romano-catolică situată în centrul istoric al orasului. Finalizata in secolul al XVIII-lea, catedrala este unul dintre cele mai vechi monumente ale orașului.

Capela das Almas (Chapel of Souls)

Capela este faimoasă pentru exteriorul său din plăci ceramice albastre și albe, pictate cu scene din viața sfinților.

Igreja do Carmo (Biserica Carmo)

O alta biserica faimoasa pentru fatadele sale din placi ceramice albastre si albe este si biserica Carmo, construita in secolul XVIII-lea in stil baroc.

Igreja do Carmo

2. Plimba-te pe malul raului Douro – Cais da Ribeira

Ribeira

Cea mai cunoscuta locatie din Porto este celebra promenada de pe malul fluviului Douro, in apropierea podului Luis I. Este imaginea cea mai reprezentativa a orasului, pe care cu siguranta ati vazut-o deja, citind sau informandu-va despre Porto.

Ribeira
Cais da Ribeira, cu Podul Luis I in spate

Cais da Ribeira este considerată una dintre cele mai pline de viață zone ale orașului. În timpul zilei, este un loc ideal pentru a vedea casele frumos asezate, în culori pastelate, toate cu fața la apă. Multe restaurante din zonă au terase de pe care vă puteți bucura de priveliști asupra râului, orasului Vila Nova de Gaia de pe malul opus, ambarcatiunilor de pe apa sau asupra podului.

Ribeira
Ribeira - vedere spre orasul Vila Nova de Gaia

De altfel, poti alege sa faci si o plimbare cu barca pe fluviul Douro. Poti gasi astfel de excursii direct la fata locului, sau le poti rezerva si online, de pe GetYourGuide.

3. Traverseaza podul Luis I

Ponte Luis I (Podul Luis I)

Podul Luis I

Puteti traversa pe jos celebrul pod Luis I, trecand de pe un mai al fluviului Douro pe celalalt. Se poate merge atat pe nivelul inferior, unde veti ajunge la promenada de pe malul sudic, cat si pe nivelul superior, de unde veti avea parte de o imagine superba asupra intregului oras si a fluviului. La nivelul inferior circula masinile, pe cand pe partea de sus veti gasi tramvaiele.

Podul Luis I
Traverseaza Podul Luis I si ajungi in orasul Vila Nova de Gaia

De mentionat este ca pe partea sudica a fluviului se afla orasul Vila Nova de Gaia, iar Porto este situat doar in partea nordica a apei.

Podul Luis I
Vedere de pe Podul Luis I
Podul Luis I
Podul Luis I
Podul Luis I - Vedere pe timp de noapte, cu orasul Porto (dreapta) si Vila Nova de Gaia (stanga)

Vila Nova de Gaia

Vila Nova de Gaia este un oraș de pe malul sudic al raului Douro, vizavi de Porto.

Pin&Trip din Gaia
Pin&Trip din Gaia - vedere spre fluviul Douro si orasele Vila Nova de Gaia si Porto

Dacă doriți să gustați vinul porto din Portugalia, acesta este locul perfect în care să mergeți, Vila Nova de Gaia fiind renumit pentru cramele sale.

Tot aici există și câteva puncte de belvedere fabuloase asupra malului râului și cartierelor vechi din Porto. Voi mentiona Mosteiro da Serra do Pilar, o manastire a carei platforma ofera o panorama perfecta spre Porto, Douro si podul Luis I. Acest loc il gasiti chiar la capatul podului, daca alegeti sa traversati podul Luis I pe sus.

Daca vreti o experienta interesanta, aveti la dispozitie in Vila Nova de Gaia si o telecabina, pentru a ajunge la nivelul inferior al promenadei. Un bilet costa 6 euro, sau 9 euro dus-intors.

4. Savureaza un vin de Porto

Vinul de Porto (sau porto, mai simplu) este vinul portughez, vin fortificat, produs exclusiv în regiunea Douro din nordul Portugaliei. Este deobicei un vin dulce, roșu, alb sau roze, si este servit ca un desert. Pot fi de asemenea și vinuri de porto seci și extra-seci. Pe baza unei directive a Uniunii Europene, doar produsele din Portugalia, respectiv din regiunea Douro, pot fi etichetate ca „Port” sau „Porto”.

Este cel mai valoros produs al acestei regiuni, iar daca ajungeti in Porto si sunteti bautori de vin, nu aveti cum sa ratati acest vin. Puteti vizita cramele din Gaia, unde sa luati parte la o degustare de astfel de vinuri. Graham’s Port Lodge, Porto Augusto’s sau Porto Calem ar fi cateva din aceste locuri.

5. Bucura-te de gastronomia locala

Ca in tot restul Portugaliei, bucataria locala este foarte gustoasa.

Cea mai renumita mancare locala din Porto este asa numita Francesinha, traditionalul sandwich din Porto. Reteta foloseste felii de paine alba, sunca, friptura de vita, carnati si branza. Sandwich-ul este acoperit pe urma cu si mai multa branza si bagat la cuptor, pentru a se topi branza. Se serveste cu un sos usor picant din bere si rosii si cu cartofi prajiti.

Pe langa aceasta reteta traditionala, nu ai cum sa ajungi in Portugalia si sa nu mananci Bacalhau, mancarea din cod atat de specifica acestei tari, sau Pasteis de Nata, desertul reprezentativ al Portugaliei.

Porto este un oras interesant, pentru care veti avea nevoie de cel putin o zi sa ii descoperiti toate partile frumoase. Daca aveti mai mult timp la dispozitie, puteti face si o excursie spre valea Douro, un patrimoniu mondial UNESCO, cu ale sale privelisti minunate si podgorii, fiind locul de unde se nasc celebrele vinuri de Porto.

Porto