Parcurile tematice din Tenerife – Top 5 parcuri acvatice si gradini zoologice
Tenerife este destinatia potrivita pentru a petrece o vacanta de vis pe o insula in mijlocul oceanului. Pe langa locurile simbolice ale acestei insule, cum ar fi vulcanul Teide, plajele cu nisip vulcanic sau nisip galben, orasele cu specific canarian sau parcul Anaga, Tenerife dispune si de multe locuri de petrecut timpul liber, potrivite atat pentru copiii mici, cat si pentru cei mari.
In acest articol iti voi prezenta cele mai cunoscute parcuri tematice din Tenerife, dintre care poti alege ce vrei sa vizitezi, singur sau impreuna cu copiii: parcurile acvatice Siam Park si Aqualand, gradinile zoologice Loro Park, Jungle Park si Monkey Park.
Inainte de a trece mai departe, iti recomand sa citesti acest articol, unde vei gasi tot ce trebuie sa stii despre Tenerife: ce inseamna Tenerife, care sunt cele mai importante obiective turistice, cum circuli in Tenerife sau unde sa te cazezi: Tenerife – Descopera Insula Tenerife, Top 10 Atractii Turistice.
Iar daca vrei sa afli cum ne-am organizat noi o vacanta de o saptamana in Tenerife, citeste aici: 7 Zile In Tenerife – Ce Sa Faci, Atractii Turistice, Program Pe Zile.
1. Loro Park
Loro Park este cea mai renumita gradina zoologica de pe insula Tenerife, iar numele vine de la cuvantul papagal, din limba spaniola. Parcul se afla la periferia orasului Puerto de la Cruz, in nord-vestul insulei, pe o suprafata de aproximativ 13 hectare.
Gradina zoologica aduna o colectie impresionanta de animale, intr-un parc paradisiac, foarte bine amenajat. O atractie majora a acestei gradini zoologice e reprezentata de spectacolele cu animale, la care participa zilnic mii de turisti.
Cat costa un bilet in Loro Park?
Pretul unui bilet simplu este:
- 42 euro pentru adulti si copiii mai mari de 12 ani
- 30 euro pentru copiii cu varsta intre 3 si 11 ani
- Gratis pentru copiii mai mici de 2 ani.
Pe langa aceste bilete simple, mai sunt si alte tipuri de bilete, cu masa de pranz inclusa.
Biletele pot fi cumparate online de pe site-ul oficial sau de aici: Puerto de la Cruz: Loro Parque Entry Ticket.
Daca vreti sa vizitati atat Loro Park, cat si Siam Park, puteti opta pentru biletul Twin Loro Park + Siam Park, prin care aveti parte de o reducere:
- 74 euro pentru adulti si copiii mai mari de 12 ani
- 53 euro pentru copiii cu varsta intre 3 si 11 ani
Ce poti vedea in Loro Park?
Vizitatorii au ocazia sa admire un numar mare de animale, printre care urangutani, tigri bengalezi, lei, flamingo, pinguini, balene sau lilieci. Tot aici veti gasi si o colectie impresionanta de papagali, intocmai dupa numele parcului.
Puteti participa la patru tipuri de spectacole cu animale: cu orci, delfini, lei de mare sau papagali. Aceste spectacole atrag un numar foarte mare de vizitatori, dornici sa descopere cum pot interactiona aceste animale. Programul fiecarui spectacol il puteti gasi aici: https://www.loroparque.com/en/plan-visit-loro-parque/.
In interiorul parcului gasiti si diferite magazine sau zone de luat masa, la preturi accesibile.
2. Siam Park
Siam Park este unul dintre cele mai frumoase parcuri acvatice din lume, situat in Costa Adeje. Parcul are o tematica thailandeza, arata foarte bine, este foarte verde si este o placere sa te plimbi prin parc si sa il descoperi.
Siam Park iti creaza cadrul perfect pentru o zi reusita, in care sa te bucuri de apa, de soare si de senzatii tari. Este potrivit atat pentru copii, cat si pentru adulti.
Cat costa un bilet in Siam Park?
Pretul unui bilet simplu este:
- 42 euro pentru adulti si copiii mai mari de 12 ani
- 30 euro pentru copiii cu varsta intre 3 si 11 ani
- Gratis pentru copiii mai mici de 2 ani.
Pe langa aceste bilete simple, mai sunt si alte tipuri de bilete, cu masa de pranz inclusa.
Biletele pot fi cumparate online de pe site-ul oficial sau de aici: Tenerife: Siam Park Entry Tickets.
Daca vreti sa vizitati atat Siam Park, cat si Loro Park, puteti opta pentru biletul Twin Loro Park + Siam Park, prin care aveti parte de o reducere:
- 74 euro pentru adulti si copiii mai mari de 12 ani
- 53 euro pentru copiii cu varsta intre 3 si 11 ani
Dupa ce ajungeti la Siam Park, puteti alege sa cumparati aditional un bilet de Fast Track, prin care aveti prioritate la tobogane. Daca vreti sa mergeti pe un anumit tobogan de mai multe ori, doar o data veti avea prioritate, de celelalte ori veti fi nevoit sa asteptati la coada. Un astfel de bilet costa 18 euro de persoana, si poate fi o idee buna pe timpul sezonului aglomerat, cand perioada de asteptare pentru un tobogan poate ajunge si la o ora.
Puteti inchiria cate un dulapior pentru a va lasa lucrurile de valoare, in schimbul a 5 euro (am platit 10 euro, dintre care 5 euro a fost depozitul, suma returnata la plecare). Tot aici puteti sa va inchiriati si prosoape de plaja.
Ce poti face in Siam Park?
Siam Park ofera multe posibilitati de a iti petrece timpul:
- Gasesti aici un numar impresionat de tobogane acvatice, de toate dificultatile, iar simbolul parcului este toboganul The Dragon, cu gradul de dificultate cel mai ridicat.
- Piscina cu valuri este locul unde se aduna majoritatea oamenilor. O piscina imensa, cu apa calda, unde la fiecare 20 de minute sistemul de miscare a undelor din apa este pornit si sunt create valuri mari, spectaculoase.
- Mai Thai River – este cel mai mare lazy river din lume, unde te relaxezi pe un colac in timp ce te plimbi lejer pe canalurile acestui rau. De departe, acesta a fost locul meu preferat din Siam Park.
- Poti sa te bucuri de razele soarelui alegand una dintre plajele cu nisip natural si piscine cu valuri.
- Locuri de luat masa si magazine – in parc se gasesc numeroase locuri unde poti servi masa sau sa iti cumperi cele necesare unei zile petrecute in Siam Park.
Daca ajungeti in Siam Park, va recomand sa veniti cu husa acvatica pentru telefon si papucei de apa, pentru a nu fi nevoiti sa umblati pe jos pana va recuperati slapii sau sandalele.
3. Jungle Park
Jungle Park este o alta gradina zoologica din Tenerife, situata in Los Cristianos. Desi mai mica decat Loro Park, Jungle Park dispune si ea de un numar mare de animale.
Cat costa un bilet in Jungle Park?
Pretul unui bilet simplu este:
- 32 euro pentru adulti si copii mai mari de 11 ani
- 25 euro pentru copiii cu varsta intre 5 si 10 ani
- 13 euro pentru copiii cu varsta intre 3 si 4 ani
- Gratis pentru copiii mai mici de 2 ani.
Gasiti bilete online aici: Tenerife: Admission Tickets for Jungle Park.
Ce poti vedea in Jungle Park
In aceasta gradina zoologica poti admira peste 100 de diferite specii de animale, printre care lei, leoparzi, pinguini, vulturi, pelicani si te poti plimba pe aleile inverzite ale parcului, asemanatoare unei jungle.
Poti asista si la diverse spectacole de animale, cum ar fi cel cu leii de mare sau cu pasarile exotice.
4. Aqualand
Aqualand este un alt parc acvatic din Tenerife, situat de asemenea in Costa Adeje, ca si Siam Park. Fata de mult mai renumit Siam Park, care este destinat iubitorilor de adrenalina si senzatii tari, Aqualand vine cu un concept mai linistit, potrivit familiilor cu copii mici.
Cat costa un bilet in Aqualand
Pretul unui bilet simplu este:
- 32 euro pentru adulti si copii mai mari de 11 ani
- 24 euro pentru seniori (persoanele peste 65 de ani)
- 24 euro pentru copiii cu varsta intre 5 si 10 ani
- 13 euro pentru copiii cu varsta intre 3 si 4 ani
- Gratis pentru copii mai mici de 2 ani.
Gasiti bilete online aici: Tenerife: Admission Tickets for Aqualand Costa Adeje.
Ce poti face in Aqualand
Aqualand ofera diferite atractii pentru vizitatori: tobogane, piscine cu valuri, jacuzii sau zone de stat la plaja. In plus, este singurul parc acvatic cu delfinariu, unde poti asista la un spectacol cu aceste animale.
5. Monkey Park
Monkey Park este un parc de animale de la periferia statiunii Los Cristianos, mai mic decat celelalte gradini zoologice, si este axat in special pe maimute. Ce diferenteaza acest parc de celelalte este ca aici aveti posibilitatea sa hraniti animalele, oferindu-va astfel o experienta placuta si interesanta.
Cat costa un bilet in Monkey Park
Un bilet costa 10 euro pentru adulti si copii peste 12 ani, sau 5 euro pentru copiii cu varsta intre 5-12 ani si il puteti cumpara direct de la intrare.
Optional, puteti alege sa cumparati si o caserola de mancare pe care sa o serviti animalelor, iar aceasta costa 3 euro.
Ce poti face in Monkey Park
Monkey Park este un parc concentrat in jurul maimutelor, dupa cum ii spune si numele. Totodata, aici se mai gasesc si alte tipuri de animale: foarte multi porcusori de Guinea, lemuri, testoase uriase, papagali sau reptile.
Activitatea cea mai frumoasa este hranitul animalelor. Cu toate ca maimutele nu sunt lasate libere, acestea vin pentru a primi hrana la gard si atunci poti interactiona cu ele.