Top 6 Cele mai frumoase Targuri de Craciun din Alsacia – Colmar, Strasbourg sau Eguisheim

In apropierea Craciunului, intreaga Europa se transforma treptat intr-un peisaj de film, in asteptarea sarbatorilor de iarna, iar Alsacia este, fara indoiala, epicentrul acestor taramuri de basm.

O intreaga poveste se infiripa in aceasta regiune magica din nord-estul Frantei, incepand cu finalul lunii noiembrie: targuri de Craciun cu o atmosfera magica, sate traditionale cu un farmec feeric, miros de vin fiert si turta dulce, colinde si o imagine de mare sarbatoare.

Alsacia este locul unde se da ora exacta in materie de targuri de Craciun, o experienta pe care orice iubitor al acestor sarbatori frumoase ar trebui sa o traiasca macar o data in viata!

In acest articol iti prezint ghidul complet cu tot ceea ce trebuie sa stii despre Alsacia si renumitele targuri de Craciun din Strasbourg, Colmar sau Eguisheim: cum ajungi aici, unde sa te cazezi, sau cum sa iti organizezi programul si sa explorezi satele de pe Valea Vinului. Despre toate acestea vei afla in randurile de mai jos!

Despre Alsacia

Alsacia este una dintre cele mai autentice regiuni ale Frantei, chiar si ale Europei. Situata in nord-estul tarii, la granita cu Germania, Alsacia s-a aflat constant intre doua mari culturi, cea franceza si cea germana. A fost, de-a lungul timpului, cand parte din Germania, cand parte din Franta: in ultimul secol, pana la Primul Razboi Mondial, Alsacia s-a aflat sub control german, dupa 1918 a revenit Frantei, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost ocupata din nou de Germania, iar in 1945 a fost eliberata si redata francezilor.

Strasbourg

Toate aceste schimbari au influentat vizibil cultura alsaciana, observi aici elemente si traditii ale ambelor tari. Pe de o parte, ai eleganta franceza in arhitectura locului, dar pe de alta parte nu poti sa nu remarci multiplele influente germanice, mai ales in gastronomie, muzica sau limba alsaciana, ce se aseamana cu limba germana.

Alsacia este renumita mai ales pentru targurile de Craciun ce sunt organizate in satele si orasele de pe Ruta Vinului Alsacian. Se spune ca Strasbourg este capitala Craciunului, locul unde se desfasoara cel mai vechi targ de Craciun din Europa.

Dar, pe langa Strasbourg, capitala Alsaciei, nu putem ignora nici Colmar, Eguisheim, Ribeauville sau Riquewihr, sate alsaciene cu o arhitectura unica si impresionanta!

Intreaga regiune a Alsaciei merita explorata, si nu doar in perioada Craciunului! Franta rurala este incantatoare, o bucurie pentru orice vizitator si o destinatie de pus pe harta!

Colmar
Colmar

Ce trebuie sa stii despre targurile de Craciun din Alsacia

Cum ajungi in Alsacia

Daca vrei sa vizitezi Alsacia, trebuie sa ajungi fie in Strasbourg, fie in Colmar, sunt cele doua orase principale ale Alsaciei unde vei gasi cele mai importante targuri de Craciun de aici.

Colmar nu are aeroport, Strasbourg in schimb da. Momentan nu exista zbor direct din Romania spre Strasbourg, asa ca va trebui sa gasesti alte alternative, iar cea mai practica si rapida varianta este sa zbori in Basel, de unde sa iei apoi un tren sau autobuz Flixbus pana in Strasbourg sau Colmar. In Basel ai zboruri cu compania Wizzair de pe aeroporturile din Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi sau Sibiu, iar pretul unui bilet poate porni de la 25 euro.

Strasbourg
Strasbourg

Cum circuli in Alsacia

Ai ajuns in Alsacia, cel mai probabil in Strasbourg sau Colmar. Acum intrebarea e, cum ajungi dintr-un loc in altul, din Colmar in Ribeauville sau din Riquewihr in Eguisheim?

Cu masina inchiriata in Alsacia

Cel mai optim mod de a explora Alsacia este cu o masina inchiriata. Iti ofera flexibilitatea sa descoperi toate satele si orasele de pe ruta vinului, in ritmul tau, si in ordinea dorita de tine. Pornesti cand vrei, zabovesti cat doresti in fiecare locatie si nu depinzi de un program stabilit de dinainte.

Noi am calatorit in Alsacia cu van-ul, e drept ca nu a fost nevoie sa inchiriem masina, pentru ca o aveam deja pe a noastra, dar tocmai pentru ca am circulat cu masina, stim cat de usor si simplu a fost sa vizitam intreaga regiune a Alsaciei din confortul unei masini.

Singura grija ar fi gasirea unui loc de parcare in orase, cel putin in zilele aglomerate, insa locuri exista, chiar daca uneori mai trebuie sa faci o tura in plus.

Poti cauta pe platforme precum rentalcars.com sau discovercars.com diverse oferte de masini de inchiriat.

Excursii de o zi in Alsacia

Excursiile de o zi sunt varianta cea mai comoda si fara batai de cap, cand vine vorba de vizitarea satelor traditionale din Alsacia.

Fie ca stai in Strasbourg si vrei sa ajungi in Colmar, sau esti deja in Colmar si vrei sa vizitezi targurile de Craciun ale satelor din vecinatate, cu un day trip nu vei da gres!

Turul te va duce peste tot, iar intr-un timp relativ scurt, vei reusi sa descoperi atat de multe locuri frumoase! Fara stres si fara grija locurilor de parcare sau a programelor autobuzelor locale.

Eguisheim
Eguisheim

Uite o lista de posibile excursii de o zi pe care le poti programa in Alsacia:

Excursii de o zi din Strasbourg
Kaysersberg
Kaysersberg
Excursii de o zi din Colmar
Riquewihr
Riquewihr
Excursii de o zi din Basel

Cu autobuze locale in Alsacia

Sa circuli cu mijloacele de transport in comun este, de regula, cea mai ieftina metoda de a calatori peste tot in lume. Si in Alsacia e la fel, cu anumite mentiuni.

Pana in Strasbourg sau Colmar ajungi relativ usor, sunt trenuri care circula frecvent, iar programul e usor de urmarit. Dar cum ajungi apoi in satele mai izolate din Alsacia?

Nu este o metoda pe care noi o recomandam neaparat. Ar fi, mai degraba, ultima varianta pe care am alege-o daca am reveni in Alsacia. Totusi, o mentionam aici, iar voi decideti daca merita sau nu.

Exista autobuze locale care circula pe tot parcursul anului intre diferite sate din Alsacia. Programul il gasesti online, pe site-ul fluo.eu, iar un bilet de calatorie costa doar cativa euro. De exemplu, de la Riquewihr la Ribeauville, un bilet costa 4 euro.

De ce nu sunt neaparat o fana a acestei variante? Pentru ca, atunci cand am calatorit noi in Alsacia, vedeam autobuzele pline ochi si numerosi oameni asteptand in statie. Depinzi mult de un mijloc de transport pe care nu il poti controla, intr-o zona in care nu ai multe alte alternative, si risti sa ramai blocat pe loc, asteptand in frig urmatorul autobuz.

Riquewihr
Riquewihr

Cu shuttle bus turistic in Alsacia

O varianta de transport special creata pentru sezonul turistic al Targurilor de Craciun este aceea al shuttle bus-urilor turistice. Sunt autobuze care circula doar in aceasta perioada, incepand cu finalul lunii noiembrie, si leaga Colmar de principalele sate turistice din Alsacia: Eguisheim, Ribeauville, Riquewihr si Kaysersberg.

O linie de transport circula zilnic din Colmar spre Eguisheim, iar o alta linie merge pe directia Colmar-Kaysersberg – Riquewihr – Ribeauville – Colmar, doar in zilele de weekend. Un Day Pass costa 17 euro, si iti permite sa urci si sa cobori din autobuz la orice ora.

Atentie insa, biletele pentru aceste shuttle bus-uri sunt limitate, si trebuie rezervate din timp, online!

Acesta este site-ul oficial unde poti afla toate informatiile si de unde iti poti cumpara biletele: noel-colmar.com.

Kaysersberg
Kaysersberg

Unde sa te cazezi in Alsacia

Daca ajungi in Alsacia, atat Strasbourg, cat si Colmar sunt locatii bune pentru cazare si pentru a-ti stabili punctul de plecare spre restul Alsaciei, cu mentiunea ca in Strasbourg oferta de cazare este mai bogata, si poate si mai accesibila la pret.

Pentru ca da, preturile la cazare in Alsacia, in perioada Targurilor de Craciun, nu sunt deloc mici!

Iti ofer cateva idei de cazare in aceste doua orase. Cazari decente, cu review-uri bune (nota peste 8 pe Booking.com), si preturi cat de cat acceptabile.

Cazare in Strasbourg
Strasbourg
Cazare in Colmar
Colmar
Colmar

Daca vrei o locatie mai autentica si departe de multimea de turisti din Colmar sau Strasbourg, poti lua in considerare si sa te cazezi intr-unul din satele din Alsacia, cum ar fi in Eguisheim, Ribeauville, Riquewihr sau Kaysersberg:

Cazare in Eguisheim
Eguisheim
Eguisheim
Cazare in Riquewihr
Riquewihr
Riquewihr
Cazare in Ribeauville
Ribeauville
Ribeauville
Cazare in Kaysersberg
Kaysersberg
Kaysersberg

Ce mananci in Alsacia

Un singur lucru vreau sa iti recomand in Alsacia, cand vine vorba de mancare.

Nu ezita sa mananci de la tarabele din Targurile de Craciun!

Iti garantez ca toata mancarea pe care o vei gasi aici va fi extrem de gustoasa! Tarabele, contrar a ceea ce te-ar putea duce gandul, sunt elegante si curate, iar a manca un preparat cald la targul de Craciun, a bea un vin chaud (vin fiert) si a te bucura de atmosfera aceea magica de sarbatoare este o adevarata experienta!

Kaysersberg
Kaysersberg

Ce gasesti de mancare in targuri? O combinatie delicioasa intre bucataria franceza si cea germana:

  • Tarte flambee (Flammekueche): pizza alsaciana, cu un blat foarte subtire, uns cu smantana, ceapa si bacon
  • Tartiflette: preparat din cartofi, branza, ceapa caramelizata si sunca. Unul dintre preferatele noastre!
  • Covrigii Bretzel
  • Branza Raclette
  • Carnati cu varza murata (Sauerkraut) sau Spaetzle (un fel de paste)
  • Supa de ceapa

Iar la capitolul bauturi, nelipsite sunt vinul fiert (Vin chaud), cidrul fiert, sucul de mere fiert (jus de pomme chaud) sau ciocolata calda. Un deliciu!

Daca vrei sa consumi bauturi in targuri, tine cont de un detaliu: trebuie sa platesti paharele sau canile din care bei! Se percepe o garantie de cativa euro (in 2024 era 3 euro), iar apoi, de fiecare data cand iti mai cumperi ceva de baut, mergi cu acelasi pahar si platesti doar bautura. La final, poti recupera garantia, daca predai paharul la punctele de returnare, sau poti pastra cana ca suvenir.

Ghiciti cine s-a ales cu o colectie intreaga de cani si pahare de la Targurile de Craciun din Europa?

Strasbourg
Strasbourg

Cum e vremea in Alsacia

In lunile noiembrie – decembrie, temperaturile in Alsacia sunt scazute, dar suportabile. Si asta pentru ca nu e o regiune umeda, si nu se simte frigul intr-atat de tare, cu toate ca temperaturile pe timpul zilei sunt in jurul a 2 grade.

Totusi, recomandarea noastra este sa fiti mereu imbracati cu haine groase, caciula si manusi, mai ales ca veti sta multe ore afara!

Colmar
Colmar

Ce targuri de Craciun sa vizitezi in Alsacia

Am discutat despre partea logistica a vacantei tale, dar acum hai sa vedem si ce e de facut, mai exact, la Targurile de Craciun din Alsacia.

In primul rand, Alsacia nu inseamna doar Colmar, cu cel mai “instagramabil” targ de Craciun din Europa, sau Strasbourg, denumit “Capitala Craciunului”. Desigur, aceste doua locatii sunt cele mai vizitate, primele pe lista fiecarui calator si orasele pe care majoritatea le aleg cand vin in Alsacia.

Insa eu iti recomand, daca ajungi aici, sa nu ignori nici satele de pe Ruta Vinului. Sunt sate cu o arhitectura deosebita, unde timpul pare ca a stat pe loc! Peisaje desprinse parca din cartile cu povesti, precum Hansel si Gretel sau Cei Trei Muschetari, cu o atmosfera relaxata si poteci pe care te-ai plimba ore intregi fara sa te plictisesti.

Iar in preajma Craciunului, imaginea este cu atat mai fermecatoare! Mirosul de vin fiert si turta dulce, ornamente elegante, casute frumos decorate, produse artizanale deosebite, cantece de colinda si o forfota specifica unor asemenea targuri. Totul este de vis!

Dar hai sa le luam pe rand!

Iti voi prezenta in cele ce urmeaza cele mai frumoase targuri de Craciun din Alsacia si cateva detalii despre fiecare, cu speranta ca te vor ajuta sa te decizi pe care dintre ele merita sa le vizitezi!

1. Targul de Craciun din Strasbourg

“Capitala Craciunului”. Asa este denumit Strasbourg, orasul cu cel mai vechi targ de Craciun din Europa (secolul XIV). Trebuie sa ajungi aici ca sa intelegi sensul acestor cuvinte, deoarece Craciunul se simte si se traieste diferit intr-un oras ce acorda o asemenea importanta acestor sarbatori de iarna! Totul este colorat, luminat, vesel, in armonie cu semnificatia sarbatorilor de Craciun!

Strasbourg

Strasbourg este un oras cu un centru turistic atragator, arhitectura locala impresionanta, si cu puncte de atractie apropiate unele de altele, astfel incat toata partea centrala poate fi batut la pas.

Pe langa asta, sa nu uitam ca Strasbourg este sediul mai multor institutii europene importante, printre care Parlamentul European, Consiliul Europei sau Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

O zi este suficienta pentru a descoperi orasul imbracat in straie de sarbatoare. Desigur, poti petrece mai mult timp aici, daca doresti sa explorezi si alte obiective turistice din Strasbourg, cum ar fi o vizita la Parlamentul European!

Ce sa vizitezi in Strasbourg

Place Keber

Place Kleber este locul unde, an de an, se ridica, maret, bradul de Craciun. Vei gasi aici cel mai mare targ cu tarabe de Craciun din oras, foarte bine aprovizionate: mancare alsaciana delicioasa, produse artizanale de Craciun sau suveniruri specifice. Si partea buna este ca, spre deosebire de targurile de Craciun din celelalte sate din Alsacia, care se inchid toate la ora 19, aici vei gasi targul deschis pana la ora 22.

Catedrala Notre Dame de Strasbourg

Din Place Keber o luam la pas prin centrul istoric al Strasbourgului, admirand si bucurandu-ne de imaginea acestui oras in plina sarbatoare.

Ajungem in Place du Chateau, o alta piata superba din Strasbourg, cu un alt targ de Craciun elegant amenajat. Este piata unde vei gasi si Catedrala Notre Dame de Strasbourg, una dintre cele mai impresionante si frumoase catedrale gotice din Europa.

Le Gruber

Voi mentiona la locurile de vizitat din Strasbourg si un restaurant, Le Gruber. Si nu pentru ca ti-as recomanda sa mergi acolo sa mananci, dar ca sa il salvezi ca un punct de reper pentru o straduta pe care nu ai deloc voie sa o ratezi cand ajungi in Strasbourg.

Este o straduta super pitoreasca si colorata, cea mai “instagramabila” si virala imagine a Strasbourgului de Craciun. Salveaza pin-ul pe harta si ai sa-mi multumesti mai tarziu!

Strasbourg
Petite France

Sa nu ratezi nici Le Petite France! Este un cartier situat pe o mica insula, foarte rustic si autentic, cu case traditionale cu grinzi de lemn, canale, poduri si stradute pietruite. Minunat loc!

Parlamentul European

Strasbourg este si una dintre capitalele Europei, gazduind sedii importante ale Uniunii Europene. Nu e o activitate de Craciun, dar cu siguranta e o experienta interesanta, pe care vreau sa ti-o mentionez aici: vizitarea Parlamentului European.

Parlamentul European din Strasbourg se poate vizita gratuit, poti afla toate detaliile de pe site-ul oficial: The European Parliament in Strasbourg.

Unde sa te cazezi in Strasbourg

Uite aici o lista cu posibile cazari in Strasbourg. Cazari decente, cu review-uri bune (nota peste 8 pe Booking.com), si preturi acceptabile:

Excursii de o zi din Strasbourg

Odata cazat in Strasbourg, ai la dispozitie mai multe excursii de o zi la care poti lua parte, prin care sa ajungi la celelalte locatii frumoase din Alsacia. Simplu, rapid si confortabil!

Imagini din Strasbourg

2. Targul de Craciun din Colmar

Colmar este locul care a pus Alsacia pe harta turistilor din lumea intreaga! Cel mai frumos targ de Craciun se afla aici, conform retelelor de socializare, iar noi putem doar sa confirmam: Colmar, cu al sau Targ de Craciun, este pur si simplu magic!

Colmar nu este un oras de mari dimensiuni, cel putin nu comparabil cu Strasbourg. Centrul istoric are farmecul unui sat de basm, iar o zi este suficienta sa-i descoperi toate secretele, si sa ai timp si sa zabovesti pe la tarabele din targuri. Colmar este adesea numit si “La Petite Venise”, sau “Mica Venetie”, datorita canalelor sale ce strabat cartierul vechi.

 Lasa-te purtat pe stradutele pietruite, admira casutele alsaciene colorate si decorate, cu grinzi din lemn, si bucura-te de atmosfera de iarna!

Poti ajunge in Colmar cu trenul din Strasbourg, pentru o zi, sau pentru mai multe, daca vrei sa vizitezi si celelalte sate de pe Ruta Vinului din Alsacia. Exista si optiunea unei excursii de o zi cu plecare din Strasbourg, prin care poti vizita Colmar, Eguisheim si Riquewihr: From Strasbourg: Colmar, Riquewihr, & Eguisheim Day Trip.

Ce sa faci in Colmar

Iti las cateva repere importante din oras, pe care sa nu le ratezi:

  • Place de la Cathédrale / Rue des Marchands – locul ce ofera cea mai emblematica imagine a Craciunului in Colmar
Colmar
  • Place de l’Ancienne Douane – plina cu tarabe de Craciun
  • Marché Gourmand si Roata Panoramica: Marché Gourmand este un targ culinar unde gasesti multe preparate alsaciene traditionale. Aici am mancat cea mai buna supa de ceapa din toata Franta! Partea buna este ca acest targ ramane deschis pana seara tarziu, spre deosebire de cele din centrul vechi, care se inchid la ora 19.

Unde sa te cazezi in Colmar

Colmar poate fi o varianta buna pentru cazare in Alsacia, esti aproape de toate satele traditionale de pe Ruta Vinului, si iti ofera multe optiuni de cazare. Ti-am pregatit o lista cu idei de cazare, la preturi decente si cu review-uri bune (minim nota 8 pe Booking.com): 

Excursii de o zi din Colmar

Colmar e un punct bun cand vine vorba de vizitarea satelor de pe Ruta Vinului. Iti las o lista de excursii de o zi din care poti alege, daca vrei sa ajungi in celelate sate din apropiere, simplu si rapid:

Imagini din Colmar

3. Targul de Craciun din Eggusheim

La doar 5 kilometri de Colmar se afla satul care noua ne-a ramas cel mai mult la inima! Poate si pentru ca am stat aici peste noapte, si am reusit sa surprindem satul atat in orele aglomerate ale zilei, cand era plin de vizitatori, cat si seara, cand ramaseseram singurii turisti, cuprinsi de o atemporalitate magica, ca si cum am fi fost blocati intr-o epoca medievala, demult apusa.

Pentru noi, Eguisheim este unul dintre cele mai frumoase sate din Franta, un loc care te transpune intr-o alta epoca, mai linistita si mai lenta. Stradute pietruite, case colorate cu obloane din lemn, ornamente la ferestre, colinde si miros de vin fiert, toate contribuie la farmecul acestui loc inedit.

Eguisheim
Eguisheim

Satul e mic, construit sub forma unui cerc in jurul unui castel medieval, si poate fi parcurs in doar cateva zeci de minute.

Pe timpul zilei, vin aici multi turisti, majoritatea din Colmar, fiind usor de vizitat chiar si fara masina inchiriata. Exista autobuze locale sau shuttle bus-uri turistice care ajung rapid din Colmar pana aici. Poti ajunge aici si in cadrul unui day trip organizat, din Colmar sau Strasbourg.

Magazinele si tarabele din Targul de Craciun sunt deschise, de regula, pana la ora 19.

Ce sa faci in Eguisheim

  • Plimba-te pe Rue du Rempart, straduta circulara principala
Eguisheim
  • Viziteaza centrul satului, cu piata Place du Chateau Saint Leon si biserica din sat, Eglise Saints-Pierre-et-Paul
Eguisheim
  • Incearca o degustare de vin la o crama locala – in Eguisheim vei gasi multe magazine de vinuri alsaciene

Unde sa te cazezi in Eguisheim

Imagini din Eguisheim

4. Targul de Craciun din Riquewihr

Riquewihr ni s-a parut cel mai spectaculor sat din Alsacia, cel putin acum, de Craciun!

Si cel mai aglomerat, ce e drept, dar probabil si pentru ca l-am prins intr-o zi de sambata, cu vreme neasteptat de buna pentru luna decembrie!

Satul impresioneaza si incanta orice privitor! Ni s-a parut cel mai vesel loc din Alsacia, casele sunt toate foarte colorate, si impodobite cu fel si fel de ornamente: reni, podoabe, ghirlande, stelute, fundite… Este o adevarata poveste!

Pe langa aspectul de Craciun, e de admirat si stilul autentic alsacian, cu o arhitectura medievala bine conservata in timp. Plus multitudinea de magazine elegante, cu produse locale artizanale!

Riquewihr se afla la aproximativ 15 km de Colmar. Daca nu ai masina inchiriata si nu ti-ai programat o excursie de o zi din Colmar sau Strasbourg, poti ajunge aici cu autobuze locale sau shuttle bus turistic.

Ce sa faci in Riquewihr

  • Plimba-te pe Rue du General de Gaulle, strada principala din Riquewihr, plina cu magazine si tarabe de Craciun
Riquewihr
  • Fa-ti o poza la Turnul Dolder, poarta medievala de intrare in sat si simbolul satului
  • Admira cladirile colorate si fortificatiile medievale ce inconjoara satul
  • Descopera magazinele cu produse alsaciene, branzeturi sau vinuri locale. Poti face degustari de vinuri precum Riesling sau Pinot Gris, vinuri albe specifice regiunii
Riquewihr

Unde sa te cazezi in Riquewihr

Imagini din Riquewihr

5. Targul de Craciun din Ribeauville

In apropiere de Riquewihr se afla si Ribeauville, un sat medieval foarte bine pastrat! De altfel, epoca medievala este si tematica principala a acestui sat. Daca in celelalte sate accentul se pune pe atmosfera de sarbatoare si pe ornamentele de Craciun, aici laitmotivul este perioada medievala.

In Ribeauville nu se organizeaza un targ de Craciun tipic, cum se intampla in majoritatea oraselor europene. In schimb, poti participa la un Targ de Craciun Medieval.

Ce inseamna asta? Un targ de Craciun inspirat din atmosfera secolului al XVI-lea, cu personaje imbracate in straie medievale: cavaleri, negustori, menestreli si printese.

Intregul sat ofera un adevarat spectacol istoric, pe care vi-l recomandam sa nu-l ratati, daca reusiti sa va organizati programul in asa fel incat sa ajungeti in Ribeauville in perioada Targului de Craciun Medieval. Noi am avut norocul sa-l prindem, si ni s-a parut o experienta absolut unica si diferita!

In 2025, Targul de Craciun Medieval din Ribeauville are loc doar in doua weekend-uri: 6-7 decembrie, respectiv 13-14 decembrie.

Daca nu ai masina inchiriata si nu ti-ai programat o excursie de o zi din Colmar poti ajunge in Ribeauville cu autobuze locale sau shuttle bus turistic.

Ce sa faci in Ribeauville

  • Plimba-te pe Rue des Menetriers, strada principala din sat, plina de magazine si taverne
  • Fa o poza cu turnul Tour des Bouchers, simbolul satului, un turn fortificat din secolul al XIII-lea
  • Incearca o degustare de vinuri locale la cramele din sat

Unde sa te cazezi in Ribeauville

Imagini din Ribeauville

6. Targul de Craciun din Kaysersberg

Kaysersberg a fost cea mai frumoasa surpriza pentru noi! Nu este un loc pe care multi turisti il pun pe lista, nici noi nu planuiam sa venim aici, dar situatia a fost de asa natura incat sa ajungem intamplator si in Kaysersberg. Si vai, ce ne-a mai placut!

L-as pune chiar pe primul loc pe lista satelor din Alsacia, tocmai pentru ca ne-a surprins atat de mult!

Satul are denumire germana, Kaysersberg inseamna “Muntele Imparatului”, si e clar la ce sa te astepti: o combinatie de cultura germana si franceza, vizibila in elementele arhitecturale sau in gastronomie. Ca peste tot in Alsacia, de altfel.

Orasul este foarte frumos impodobit, iar faptul ca nu este atat de cunoscut printre turistii straini ii da o aura aparte, de exclusivitate. Un hidden gem stiut doar de localnici, cum ar zice content creatorii de pe Instagram!

Dar noi nu-l tinem ascuns si impartasim cu voi acest sat, pentru ca merita din plin descoperit!

Targul de Craciun din Kaysersberg are loc, de regula, in zilele de vineri pana duminica (incepand cu 28 noiembrie 2025).

Kaysersberg se afla la o distanta de aproximativ 10 km de Colmar. Daca nu ai masina inchiriata si nu ti-ai programat o excursie de o zi din Colmar sau Strasbourg, poti ajunge aici cu autobuze locale sau shuttle bus turistic .

Ce sa faci in Kaysersberg

  • Plimba-te pe Rue du General de Gaulle, strada principala din sat, plina de magazine, taverne si decoratiuni de Craciun
Kaysersberg
  • Fa o poza la podul fortificat peste raul Weiss
Kaysersberg

Unde sa te cazezi in Kaysersberg

Imagini din Kaysersberg

Cand se deschid targurile de Craciun din Alsacia – Calendar 2025

  • Strasbourg: 26.11.2025 – 24.12.2025
  • Colmar: 25.11.2025 – 29.12.2025
  • Eguisheim: 28.11.2025 – 30.12.2025
  • Riquewihr: 28.11.2025 – 21.12.2025
  • Ribeauville: Targuri medievale in 6-7.12.2025, 13-14.2025
  • Kaysersberg: 28.11.2025 – 21.12.2025, dar doar in weekend-uri (vineri – duminica)